Fonduri pentru dezvoltare regională
Dimensiune font:
În jur de 200 de milioane de lei sunt alocaţi pentru crearea de locuri de muncă
Ministerul Finanţelor Publice a anunţat deschiderea primei sesiuni de înregistrare a Cererilor de acord pentru finanţare în baza H.G. nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regionala prin crearea de locuri de munca, cu modificările şi completările ulterioare, care se desfăşoară în perioada 22.09-17.10.2014. Bugetul sesiunii este de 200 milioane lei.
Cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative necesare în prima etapa de evaluare, se transmit la Registratura generala a Ministerului Finanţelor Publice. „Înregistrarea cererilor la Registratura generala a Ministerului Finanţelor Publice se face doar în perioada 22.09-17.10.2014. Cererile de acord pentru finanţare înregistrate în afara perioadei 22.09-17.10.2014 se restituie întreprinderilor şi nu sunt luate în considerare în procesul de analiza“, au transmis oficialii MFP.
Analiza documentaţiei va începe după închiderea sesiunii de înregistrare, iar ordinea înregistrării nu este relevantă. „Pe perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat, începând cu momentul deschiderii sesiunii de înregistrare a cererilor, Ministerul Finanţelor Publice pune la dispoziţia solicitanţilor o platforma dedicată prin intermediul căreia pot fi adresate întrebări, sesizări şi solicitări de clarificări“, au mai transmis reprezentanţi ai MFP.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau