Patronatul european estimează că economia zonei euro se va contracta anul acesta cu 0,4%
Dimensiune font:
Patronatul european, BusinessEurope, prevede că anul aceste PIB-ul zonei euro se va contracta cu 0,4%, dar va creşte cu 1,1% anul viitor, însă cu condiţia ca încrederea să revină pe pieţe, consemnează luni agenţia EFE.
Cât priveşte ansamblul Uniunii Europene, pentru anul în curs BusinessEurope prevede o creştere economică zero şi o expansiune moderată de 1,4% anul viitor.
Evoluţia economică va fi în continuare foarte inegală de la o ţară la alta. Astfel, în timp ce economia Germaniei va creşte cu 0,8% anul acesta şi cu 1,9% anul viitor, iar cea a Marii Britanii cu 1% şi respectiv 2%, la cealaltă extremă se vor situa Spania (- 1,5% şi 0,8%), Italia (-1,1% şi 0,6%) şi Franţa (-0,2% şi 0,7%).
În comparaţie cu ultimele previziuni anunţate în toamna anului trecut, cele difuzate luni au fost revizuite în scădere. O 'preocupare majoră' va continua să fie şomajul, care, potrivit estimării BusinessEurope, în zona euro va fi de circa 12% anul acesta şi nu ar urma să scadă anul viitor decât cu 0,1%, iar pe ansamblul UE se va situa la aproximativ 11,1% şi este prognozat să scadă anul viitor cu 0,5%. Niveluri record ale şomajului vor continua să se înregistreze în Grecia (27,6), Spania (27%), Portugalia (18,2%) şi Italia (11,8%).
Cât priveşte deficitul bugetar, acesta este estimat pentru 2013 la 3,3% din PIB pentru toate ţările UE şi 2,8% pentru zona euro, dar datoria publică îşi va menţine tendinţa de creştere, urmând să ajungă la sfârşitul anului în curs la 89,3% din PIB pe ansamblul UE şi la 95% din PIB în zona euro.
Potrivit BusinessEurope, investiţiile din sectorul privat şi creşterea consumului ar putea contribui la creşterea economică aşteptată pentru anul viitor. Dar, condiţiile băncilor pentru acordarea de împrumuturi vor continua să fie foarte diferite de la o ţară la alta, iar accesul dificil la credite va afecta investiţiile şi revigorarea economiei. AGERPRES
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau