România, pe primul loc în UE la creşterea costului forţei de muncă
Dimensiune font:
Cele mai ridicate creşteri ale costului total al forţei de muncă s-au înregistrat, în perioada octombrie-decembrie 2012, în România (7,6%) şi Estonia (6,7%), cele mai reduse în Cipru şi Malta (ambele cu 0,5%) şi Italia (0,6%)
România ocupă primul loc în UE la creşterea costului total al forţei de muncă în trimestrul trimestrul patru din 2012 (7,6%), în timp ce în Uniunea Europeană şi zona euro costul orar al forţei de muncă pentru întreaga economie a crescut cu 1,3%, conform datelor publicate vineri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Costul orar al muncii este reprezentat de salarii, de compensaţii financiare şi de cheltuielile nesalariale ale angajatorului.
Costul orar al forţei de muncă în sectorul non-business din România a înregistrat cea mai mare creştere din rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), în trimestrul patru din 2012, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat un declin de 0,4% şi în zona euro costul orar al forţei de muncă a rămas stabil.
Cele mai ridicate creşteri ale costului total al forţei de muncă în sectorul non-business s-au înregistrat în România (14,1%), Austria (5,6%) şi Estonia (5,1%). Scăderi au fost înregistrate în Spania (minus 11,5%), Slovenia (minus 5,3%), Marea Britanie (minus 4%), Cehia şi Italia (ambele cu minus 0,5%) şi Irlanda (minus 0,3%).
Sectorul non-business este responsabil pentru aproximativ 30% din costurile cu mâna de lucru pentru întreaga economie Acest sector cuprinde domeniile: administraţie publică, securitate socială, educaţie, sănătate şi alte activităţi din domeniul serviciilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau