Studiu:75% dintre site-urile din UE care vând jocuri şi muzică încalcă normele privind protecţia consumatorilor
Dimensiune font:
Peste trei sferturi dintre site-urile din Uniunea Europeană /UE/ care vând jocuri, cărţi, înregistrări video şi muzică nu respectă normele privind protecţia consumatorilor, arată rezultatele verificărilor privind comerţul electronic de acest tip, publicate de Comisia Europeană /CE/, citate, vineri, de Centrul European al Consumatorilor din România.
Forul european avertizează că, la achiziţionarea de jocuri, cărţi, materiale video sau muzică online, consumatorii trebuie să fie atenţi la clauzele abuzive.
Potrivit CE, mai mult de 75% dintre aceste site-uri internet nu par a respecta normele privind protecţia consumatorilor, iar acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât cei vizaţi sunt copiii.
'Utilizatorii trebuie să parcurgă, clic cu clic, un labirint de clauze contractuale, pentru a afla cât de mult vor avea de plătit în cele din urmă, iar copiii sunt adesea ademeniţi să cumpere elemente legate de jocuri presupuse a fi gratuite. Dacă apar probleme, serviciul post-vânzare este adesea greu de găsit, deoarece informaţiile de contact lipsesc în cazul a peste o treime dintre site-uri. Autorităţile naţionale de aplicare a legii vor contacta acum societăţile în cauză pentru a le permite să îşi clarifice poziţia sau să îşi corecteze site-urile', se menţionează în comunicatul citat.
Autorităţile naţionale din 26 de state membre plus Norvegia şi Islanda au verificat un total de 333 site-uri internet, inclusiv 159 de pagini care vând jocuri online. În cazul a 76% dintre acestea s-au decis investigaţii suplimentare, în timp ce din 55 de site-uri care vând jocuri pentru copii cu vârste de până la 14 ani, 71% nu păreau să respecte legislaţia comunitară.
De asemenea, 69% dintre portaluri (230) conţineau clauze considerate abuzive, iar 42% (141 site-uri) nu informau consumatorii despre dreptul de a returna produsul descărcat.
Totodată, lipsa informaţiilor referitoare la identitatea şi adresa comerciantului apare în cazul a 121 de site-uri de profil (36%) şi lipsa informaţiilor referitoare la restricţiile geografice se regăseşte în 73% dintre site-uri.
În plus, jocurile prezentate ca fiind 'gratuite' implică adesea costuri într-o etapă ulterioară: aproape nouă din 10 site-uri nu informau clar şi de la început utilizatorii în legătură cu funcţiile suplimentare sau achiziţiile contra cost necesare pe parcursul jocului.
O verificare minuţioasă a conţinutului digital a fost efectuată de către CE în iunie 2012, cea mai recentă iniţiativă fiind cea de-a şasea din 2007 până în prezent.
Conform datelor oficiale, în medie, 79% dintre consumatorii europeni au utilizat serviciile de muzică online şi 60% jocuri online în cursul ultimelor 12 luni. Valoarea tranzacţiilor aferente descărcărilor de muzică în UE, în 2010, a fost de 677 de milioane euro.
Consumatorii din Regatul Unit, Germania, Franţa, Italia, Spania, Ţările de Jos şi Belgia au cheltuit 16,5 miliarde euro pe jocuri online, în 2011, în timp ce jocurile adresate copiilor şi prezentate ca fiind 'gratuite' au o pondere tot mai mare pe piaţa de profil din UE, cu un procentaj de 50% din total, în ultimul an.
În România, 'Centrul European al Consumatorilor', oferă consumatorilor o gamă variată de servicii, de la informarea asupra drepturilor lor, la oferirea de consultanţă şi sprijin în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină.
În prezent, autorităţile naţionale au demarat acţiunea de contactare a societăţilor şi să le solicite să furnizeze clarificări sau să îşi corecteze site-urile. Dacă societăţile nu dau curs acestor solicitări, vor fi iniţiate acţiuni legale care pot duce la aplicarea de amenzi sau la închiderea paginilor respective.
Autorităţile naţionale de aplicare a legii vor transmite un raport Comisiei Europene până în toamna anului 2013, iar forul european va întocmi, ulterior, un raport privind rezultatele.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau