Acuz!

 

Dorian OBREJA

În ianuarie 1898, apărea, în ziarul „Aurora”, la Paris, o scrisoare deschisă, semnată de către celebrul şi influentul Emile Zola, scrisoare adresată preşedintelui francez din acea vreme, în cuprinsul căreia erau formulate afirmaţii dure la adresa guvernului. Găsit vinovat de calomnie, Zola s-a autoexilat, timp de un an, în Anglia.

Scrisoarea era intitulată „J,accuse” (Acuz), termen care, ulterior, a devenit definitoriu pentru indignarea şi acuzaţiile exprimate de către o persoană.

Dezolat de a nu mai avea timp pentru a mă ridica la influenţa lui Zola (de celebritate nici nu mai amintesc...), îmi permit doar să-i împrumut titlul mai sus amintit. Nu pentru a acuza un guvern şi nu pentru a apăra o persoană. Ci, mult mai mult, pentru a acuza o întreagă clasă politică, încercând să apăr un întreg popor!

Şi iată câteva motive: de 30 de ani, sănătatea şi educaţia nu au primit niciodată cei 6 la sută stabiliţi prin lege; mai rău de atât, în guvernarea Băsescu-Boc, au fost închise zeci de spitale, 373 de spitale au fost trecute în subordinea autorităţilor locale - un fel de a se spăla pe mâini -, şi tot în spitale au fost desfiinţate 9.200 de paturi; „mulţumiri” deţinătorului portofoliului de resort, udemeristul Attila Cseke, ca şi liberalului Eugen Nicolăescu, care, din aceeaşi poziţie, intenţiona desfiinţarea Caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a Direcţiilor de sănătate publică!; în „schimb”, tot în 30 de ani, au fost construite doar 3 spitale!!!; circa 30.000 de medici şi zeci de mii de asistente/asistenţi medicali au părăsit, în aceeaşi perioadă, România; numai în câţiva ani, au fost închise 1.781 de şcoli, iar alte 1.534 – comasate; cât despre câte s-au construit, conform datelor, câte una la cinci biserici noi (apropo de asta, se susţine că realizarea Catedralei costă cât 1.500 de şcoli, sau 300 km de autostradă).

Dacă bugetele pentru sănătate şi educaţie erau conform legilor, iar celelalte lucruri amintite nu s-ar fi întâmplat, altfel se purta acum lupta cu pandemia (erau mai multe spitale şi paturi şi medici şi asistente, învăţământul poate ar fi fost digitalizat...). Pandemia a fost chiar „ajutată”, prin proiectul „Vacanţa mare”, acordul MAI-BOR de la Paşte, necarantinarea intituţionalizată, ci la domiciliu, crearea unui vid legislativ între stările de alertă şi cea de urgenţă, prin întârzierea trasmiterii proiectului de lege privind prima stare (3 zile fără nicio reglementare!).

La greşelile celor 3 decenii, se adaugă, agravând lucrurile, cele făcute de actuala guvernare şi de alte instituţii, printre care amintesc: refuzul de a majora pensiile cu 40 la sută, conform unei legi promulgate deja de către preşedinte, de a mări salariile profesorilor, deschiderea pripită a restaurantelor şi şcolilor,  avalanşa de ordonanţe de urgenţă, eşecul privind legiferarea alegerii primarilor în două tururi şi a alegerii preşedinţilor de consilii judeţene, ducerea în derizoriu a sancţiunilor pentru nerespectarea legilor în stările de urgenţă/alertă, prin anularea lor, punându-se libertăţile individuale mai presus de interesele colective, oferirea, la cel mai înalt nivel, a unor exemple de nepurtare a măştii ş.a.m.d.

Din îndelungata mea experienţă de jurnalist, ştiu că nu există instanţă pământeană, în România sau prin alte părţi (cum ar fi la Haga...), care să judece şi să pedepsească fapte precum cele mai sus amintite, dintre care unele, fără exagerare, au tangenţe cu  genocidul sau cu crime de război, pentru că nu putem nega că ne aflăm într-un război pe viaţă şi pe moarte cu covidul. De aceea, dacă există o instanţă divină, ei îi prezint aceste plângeri şi rugămintea de a răsplăti fărădelegile după cum merită : aşa să-i ajute Dumnezeu pe toţi făptaşii. Amin !