Cornel Nistorescu:Disperații și disperarea din televiziuni
Dimensiune font:
La cîte s-au abătut peste ea, România mai are o problemă. Cică s-au înmulțit și agresiunile politicienilor la adresa jurnaliștilor. Țara toată a intrat în alertă. de ceva vreme. Politicienii, trompeții de profesie, procurorul general, instituțiile publice, ministrul de Interne, asociațiile profesionale, ca la un semn, toate și toți au luat foc.
„Declarantul” de serviciu al PSD, Remus Pricopie, a sărit cel mai repede și cel mai sus:
„Recentele incidente, ameninţări şi gesturi ostile care au vizat în mod direct jurnalişti reprezintă un atac la adresa libertăţii presei şi a valorilor fundamentale ale democraţiei. Acţiunile şi declaraţiile recente ale unor parlamentari, care au inclus agresiuni fizice, verbale şi incitări la ură împotriva reprezentanţilor mass-media, sunt inadmisibile şi reprezintă un atac direct asupra dreptului la informare şi a libertăţii presei, drepturi consfinţite de Constituţia României şi de convenţiile internaţionale la care ţara noastră este parte”.
În opinia mea, aceste atacuri simultane împotriva presei, în general, și a Antenei 3, în mod particular, fac parte tot din războiul hibrid declanșat cu ocazia alegerilor prezidenţiale, iar jurnaliștii care au încercat să expună influențele Federației Ruse în politica românească au devenit ținte directe. Prin astfel de atacuri, se încearcă reducerea la tăcere a vocilor independente din presă, promovarea dezinformării și crearea unui climat de frică, ostil libertății de exprimare”.
Lipsesc doar trimiterile la Vladimir Putin și la Partidul Comunist Chinez cu al său TikTok și la fascismul inexistent de la Pătîrlagele!
Cătălin Predoiu, ministru de Interne, a dat și el fuga recent la Antena 3 să semnaleze fenomenul și să apere onoarea știrbită a lui Mihai Gîdea:
„Nu s-a dat atenție suficientă acestui tip de fenomen. (…) Toți trebuie să învățăm ceva după aceste săptămâni (…) Mai devreme ați difuzat imaginile unui domn care amenința judecătorii de la CCR, un domn care se dorește președintele României. Și apoi, amenințările cetățeanului, care nu făcea decât să imite acest tip de comportament. Iată primul efect al unei abordări de tip violent în gândire și în limbaj de tipul unor societăți pe care le credeam de mult lăsate în lada de gunoi a istoriei și unde nu vrem să ne întoarcem”.
Unul dintre frații Muraru, specializați și ei în tot felul de acuze la adresa românilor, a sărit și el pe Facebook și a fost imediat preluat de Antena 3:
„Hărțuirea publică a jurnaliștilor cât și a familiilor acestora capătă, zilele acestea, proporții extrem de periculoase, cu amenințări până la integritatea fizică. Inclusiv demnitari și lideri politici de factură extremistă și neolegionară ai SOS și AUR nu se mai ascund în spatele interlopilor și o fac în mod personal, fără frică de lege.
Atacul concertat, de instigare la ură și violență fizică, la adresa jurnalistului Mihai Gâdea, a soției și a fiicei acestuia, a jurnaliștilor de la Antena 3 și nu numai, este inacceptabil într-o democrație europeană și trebuie sancționat cu celeritate….” (Alexandru Muraru)
Vă puteați imagina că în apărarea breslei nu va sări și Elena Valerica Lăsconi? Ei bine, și ea a fost între primii și cei mai bățoși:
„Opoziție nu înseamnă să refuzi să răspunzi la întrebările presei, nici să fii agresiv cu jurnaliștii!
„Condamn categoric comportamentul reprezentanților partidelor izolaționiste, extremiste, care astăzi au arătat că nu înțeleg regulile din societate”…..”Nu cred că este normal ca în următorii patru ani astfel de gesturi să devină obișnuință, ele trebuie sancționate rapid. Presa este vitală în democrație și, oricât de dificile ar fi întrebările pe care le primesc și eu de la foștii mei colegi de breaslă, voi milita permanent ca jurnaliștii să fie tratați cu respect!”.
Cum să nu reacționeze și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării? Evident, prin Csaba Asztalos!
„CNCD (…) va proceda la autosesizare cu privire la posibile fapte de discriminare în ce privește live-ul pe Instagram, de incitare la ură prin încălcarea demnității umane a jurnalistului, respectiv de amenințare a reprezentanților mass-media. Al doilea caz în care (…) au alergat jurnalista de la Antena 3, dacă Parchetul general nu reține fapta ca fiind de natură penală, autosesizarea CNCD va sesiza posibile fapte de hărțuire”.
Întreaga operațiune de combatere a violențelor și agresivității la adresa presei nu se putea desfășura fără un comunicat al UZPR:
”Amenințările la adresa jurnaliștilor și violențele de limbaj împotriva lor au luat o amploare îngrijorătoare pe fondul avansului partidelor extremiste. În contextual în care Diana Șoșoacă, președintele SOS Romania, s-a referit la jurnalistul Mihai Gadea de la Antena 3 CNN în termeni incalificabili,Uniunea Ziarilștilor Profesioniști din Romania se alătură opiniei publice de bună credință care respinge cu fermitate discursul instigator la ură și face apel la insituțiile statului să ia toate măsurile de protejare a activității jurnaliștilor prevăzute de lege”. Semnează Sorin Stanciu, președinte UZPR (fost activist CC al UTC).
La puțin timp, cică s-ar fi produs o agresiune și la adresa unei jurnaliste de la Realitatea Plus.
„Este o disperare a statului paralel! Mafia gunoaielor din Romprest este destructurată de către procurori. Ei nu pot răspunde de faptele lor și apelează la violență. Nu ne vor opri din a arăta realitatea!”, striga jurnalista Realitatea Plus Alexia Ditcov (din cînd în cînd și Păcuraru), cea mai arțăgoasă strigătoare de întrebări pe lîngă arestați sau convocați la Parchete.
Ce să mai zic de bolboroselile patriotico-democratice ale lui Mihai Gîdea? Sunt și ele agresiuni sau numai tămîieri ale democrației? Mugur Ciuvică, cel care a zis: „Pleava asta a societății care-l susține pe Călin Georgescu”, a cîntat o arie despre eroism sau a tras un scuipat politic către poporul din care se trage?
Mai nou, strigaciul de serviciu de la intrările în Parchete și în tribunalele din București, Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, cel care i-a strigat borfașule lui Klaus Ioghannis, a devenit și el moderator. Și a fost amendat cu 200 de lei. Omul care striga către mai toți acuzații scoși la defilare în cătușe „borfașule, hoțule, banii, mă, unde-s bani pe care i-ai furat” a devenit invitat de seamă și comentator de televiziune.
Dar cînd amenință Anca Alexandrescu și cînd strigă la parlamentari și la miniștri „Marș, mă! Marș” ce este? Agresivitate sau tandrețe? Avem de-a face cu un mesaj de îndrăgostită sau cu un apel la cultură și educație?
Ziariștii se plîng de agresivitatea politicienilor care nu zic nimic cînd sunt călcați în picioare de păreriști agramați și de reporteri începători care întreabă de parcă te înjură de origini.
Zi de zi se vede un semn rău. Toată lumea se socoate îndreptățită să înjure pe toată lumea!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau