Imobiliarele ieşene – contra trendului mondial şi a logicii

 

Dorian OBREJA

Am să încep rândurile editorialului de astăzi cu o întrebare: vă place cum arată Iaşul în anul de (diz)graţie 2021? Până ce vor veni răspunsurile domniilor voastre, iată-l pe al meu, subliniind că sunt născut aici şi nu importat de prin Coţuşca, Dorohoi sau Ţigănaşi, iubesc Iaşul şi mă bucură lucrurile bune şi frumoase legate de el, după cum mă înstristează sau chiar revoltă cele contrarii: nu-mi place!

Dar nu un dialog/monolog pe teme estetice voiam să propun ca subiect al rândurilor de astăzi (precizând că, în titlul lor, termenul de „ieşene” poate fi oricând înlocuit cu „româneşti”, doar că am zis că e mai de interes să privim în ograda proprie.

Desigur, se vor găsi voci care să conteste răspunsul meu, zicând că acesta e obiceiul jurnaliştilor, de a cârcoti despre toate cele. Aş replica, aducând ca argument, în sprijinul părerii mele consideraţiile unui cunoscut arhitect, care include Iaşul pe lista oraşelor „urâţite şi înghesuite”, caracteristici care, subliniază cel citat, „îngreunează dezvoltarea”. Mai mult decât atât, acelaşi personaj precizează că, încă din 1996, „nu mai era loc de alte clădiri în Iaşi”, procedându-se însă contrar realităţii şi cerinţelor, oraşul rămâne tot mai lipsit de alte funcţiuni, printre care acelea de spaţii verzi, parcări şi străzi. Concluzia este una sumbră; oraşul are un aspect haotic, la care au contribuit specula mobiliară, goana după profit şi dezinteresul sau interesul condiţional al decidenţilor politici/administrativi.

Oricum, se merge contra trendului mondial, înregistrat de decenii, care se concretizează în alegerea/construirea locuinţelor mai departe de marile aglomerări urbane (iată, în cazul pandemiei, ce mult contează asta...). Chiar şi în România, conform unui studiu, tot mai mulţi oameni (în special din rândul corporatiştilor, dar nu numai) doresc să stea la ţară, mai ales în condiţiile în care, sigur, va continua pe scară largă practicarea muncii online. Cu certitudine, pandemia a generat o reevaluare a meritelor (relative) urbane faţă de cele rurale. Iar viitorul pare a aparţine unor comunităţi de case relativ mici, dar cu mult spaţiu în jur (deci aer curat şi intimitate) pentru fiecare, cu utilităţi/facilităţi comune şi situate la oarece distanţă de marile aglomerări.

Nerespectarea trendului amintit (având la cauză, pe de o parte, lăcomia dezvoltatorilor imobiliari, pe de alta, mentalitatea rurarlă că e o fală să stai cât mai în centru), duce la agravarea problemelor existente, începând de la trafic şi continuând cu supraaglomerarea caselor şi zonelor, aproape jumătate din populaţia ţării locuind în asemenea case/zone. În vreme ce, în Europa, suprafaţa medie a unui apartament se duce spre 90 mp, la noi ea nu prea depăşeşte 40 mp, iar înghesuirea duce la stări depresive...

În unele oraşe unii dezvoltatori se fălesc cu proiecte megalomanice, făcând mereu trimitere la cartierul newyorkez Manhattan; numai că acesta, conform unor relatări din presa americană, arată tot mai mult ca un oraş-fantomă, cu numeroase spaţii de locuit sau birouri pustii!

Estimp, cât am scris eu, s-a mai construit (sau planificat) ceva în Iaşul şi aşa prea sufocat şi arătând ca o adunătură de petice. Trist aspect, la un oraş altădată aerisit şi de referinţă estetică...