România, blestemată în a fi condiţionată
Dimensiune font:
Mare zarvă-mare, în luna decembrie a anului trecut, faţă de ceea ce a fost numit „marţea neagră” – zi în care, reamintesc, au fost adoptate de către deputaţi unele modificări „ciudate” la Codul penal, precum şi raportul privind Legea amnistiei.
Vocalitatea a fost înregistrată nu atât în rândul opoziţiei – care nu e doar îngrijorător de slabă, dar şi extrem de lipsită de unitate – ci, într-un fel sfidând uzanţele diplomatice, dinspre reprezentanţii în România ai unor cancelarii occidentale.Cei amintiţi, în loc de a cere audienţă la Ministerul de externe şi a-şi exprima preocuparea şi îngrijorarea (ambele, întemeiate), au preferat declaraţii publice, chemând, în acelaşi timp, pentru explicaţii, diverşi oficiali români, ceea ce miroas de la o poştă a amestec în treburile interne.Dar asta e altă poveste:marţea cu pricina rămâne neagră, pentru că nu iese fum fără foc!
Şi mai recent, situaţia s-a repetat.Pe de o parte, prin convocarea la Ambasada americană a celui proaspăt uns în fruntea Consiliului Superior al magistraturii, pe de alta, ca urmare a anunţului privind o intempestivă vizită a unui oficial din Departamentul de stat al SUA, vizită având drept principal scop „discutarea funcţionării statului de drept”.De notat că reacţia cea mai dură faţă de anunţul respectiv a aparţinut unui cetăţean român de etnie maghiară, întâmplător sau nu consilier juridic al premierului Ponta, care a declarat, printre altele, că i se pare că SUA priveşte ţara noastră cu un aer de superioritate, subliniind că România nu e colonie şi că refuză să creadă că trimisul american vine în inspecţie.
În aceste circumstanţe, nu este lipsită de temei senzaţia că ţara noastră este nu doar monitorizată atent, cât, mai ales, condiţionată şi îndrumată pe „drumul cel bun” de alte state.
Numai că nu trebuie, cu nici un preţ, să privim lucrurile doar la timpul prezent.Un american de extracţie spaniolă afirma, pe bună dreptate, că acei care nu pot învăţa din istorie sunt condamnaţi să o repete.Aş adăuga că, atunci când eşti un stat mic, chiar dacă înveţi, tot nu poţi evita repetabilitatea unor acţiuni...
Dacă ne referim doar la istoria modernă a ţării noastre, şi dacă trecem în revistă doar momentele cele mai importante, condiţii au fost puse pentru realizarea unirii principatelor române, când a fost înlăturat protectoratul rus, înlocuit cu acela al unor şapte ţări europene (printre care şi...Rusia!), dar se menţinea suzeranitatea otomană şi se impunea un prinţ străin cu moştenirea tronului, Al.I.Cuza fiind doar o soluţie provizorie; recunoaşterea independenţei României a fost condiţionată de acordarea cetăţeniei române tuturor evreilor din ţară, de acceptarea unor cedări de teritorii şi de răscumpărarea acţiunilor companiei germane care construise căi ferate la noi.Ţara noastră a fost victima condiţiilor puse de alţii şi la realizarea României Mari, a celor cuprinse în tratatul Ribbentrop-Molotov, în Dictatul de la Viena, a înţelegerilor de la Ialta, din februarie 1945, ca şi a întâlnirii de la Malta, din 2-3 decembrie 1989, dintre Bush şi Gorbaciov.Recursul la memorie nu are cum să ocolească cele întâmplate în vara şi toamna anului 2012.
Cu, dar mai ales fără voia noastră, şi în ciuda faptului că au fost suficiente momente din care să fi învăţat, istoria s-a tot repetat.Circumstanţe în care predicţiile pentru viitor nu au cum să fie optimiste, cea mai realistă afirmând continuarea acestei nefaste tradiţii...
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau