Supărările preşedintelui

Dumneavoastră nu v-aţi săturat de toată văicăreala televizată la care asistăm de câteva luni încoace? De când cu pactul acesta de coabitare dintre preşedinte şi premier, parcă lucrurile au luat-o razna rău de tot în România. Eu, unul, nu ştiu, sincer, ce i-a apucat pe Traian Băsescu şi Victor Ponta să semneze un asemenea document, ştiindu-se că acesta nu va putea fi respectat niciodată. De câteva zile însă, intervenţiile televizate ale celor doi au devenit, dacă nu plictisitoare, cel puţin previzibile. Cum este adoptat un proiect de lege, hop şi preşedintele cu o cerere de reexaminare trimisă de Parlament. Când aceasta trece din nou, preşedintele o atacă la Curtea Constituţională. Asta se întâmpla, până acum, cu proiectele de lege obişnuite. În aceste zile însă, Parlamentul a dezbătut bugetul. Nici mai bun, nici mai prost decât în alţi ani, cu amendamentul, poate, că nu au fost acceptate… amendamente. Românii au avut ocazia să vadă la lucru mastodontul USL, votând pe articole întregul buget, într-o singură oră. Este un progres, dacă nu un record, iar Traian Băsescu îşi aduce cu siguranţă aminte de bugetele CDR şi ale Cabinetului Ciorbea, spre exemplu, votate abia prin lunile martie-aprilie ale anului de referinţă. Se vede însă că nici prea multă operativitate nu e bună, aşa că preşedintele s-a gândit acum să nu semneze proiectul de buget. Mai mult, va da de pământ şi cu imperialiştii de la FMI şi organismele europene, refuzând semnarea memorandumului pe baza căruia, nu-i aşa, a fost construit şi bugetul. De unde toată această gâlceavă? Din nou, de la acciza de 7 eurocenţi pe litrul de benzină care am înţeles că va intra oricum în vigoare de anul viitor, întrucât nu este prinsă în legea bugetului, ci face obiectul unei legi speciale. Cât ne costă această supărare prezidenţială, Premierul Ponta a estimat-o la 150 de milioane de lei pe lună, bani de la Comisia Europeană. Un mizilic, dacă stăm să ne gândim la sumele sifonate de marii evazionişti ai ţării, de scorurile umflate ale asfaltatorilor, ale constructorilor de şcoli, săli de sport şi parcuri de joacă. Dar, pe aceştia, cine să-i controleze, căci Fiscul, Curtea de Conturi şi restul poliţiilor şi instituţiilor de specialitate au cu totul alte treburi în această perioadă. Mai mult, preşedintele a identificat şi alte resurse bugetare, „buffere” şi fonduri secrete, numai bune de alimentat „tonomatele” electorale, atât de dragi dânsului. De unde o şti de toate acestea? E o întrebare retorică, desigur. Să nu credeţi acum că bugetul lui Ponta este unul realist şi construit pe baze economice solide. El se bazează pe acelaşi principiu are aceeaşi principiu cinic la care au recurs predecesorii săi, ultimii giraţi chiar de Traian Băsescu. Să taxăm la paşaul o ţară, doar pentru că suntem incapabili să gestionăm chibzuit resursele. De aici şi până la a poza însă în noul Mihai Viteazul mai este însă cale lungă. Din păcate, prin mesajele pe care le transmite, de la unirea cu moldovenii de peste Prut şi până la trântirea memorandumului cu FMI, Traian Băsescu nu face decât să ocupe locul lăsat liber de Corneliu Vadim Tudor, dispărut temporar din politica la vârf. Şi, sincer, nu ştim cine mai are nevoie de astfel de personaje în momentul de faţă.