Iașul a fost „sărit din schemă” la semnarea contractelor de finanțare a spitalelor COVID!

2spitale

Dimensiune font:

| 21-07-2020 21:01

* „Banii se duc la Oradea - 40 milioane lei (normal, ministrul Marcel Boloș este de acolo!), peste 100 milioane la Craiova (!?) - adică mai bine de jumătate, ceva la Cluj și firmituri în rest. Iașul, care are contract ferm pentru spitalul mobil dedicat luptei cu pandemia, ce a primit...?”, se întreabă, revoltat, deputatul Silviu Macovei

În urma anunțului făcut de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, viceliderul deputaților social-democraţi, ieșeanul Silviu Macovei, s-a arătat foarte revoltat de „discriminarea fățișă” pe care guvernul Orban o face în ceea ce privește Iașul.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a semnat luni primele zece contracte pentru finanţarea din fonduri europene a cheltuielilor spitalelor COVID-19, în valoare totală de 205,1 milioane lei, şi finanţate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare. Mai bine de jumătate din această sumă merge la Craiova, în timp ce Iașul nu a primit nimic. „Mă întreb unde este Iașul în această realizare a Ministerului Fondurilor Europene? Ministrul Marcel Boloș se laudă că a semnat contracte de peste 200 milioane lei pentru spitalele care se luptă cu pandemia COVID-19. Dar este o bătaie de joc față de Iași! Hai să vedem unde se duc banii: 40 milioane la Oradea (normal, ministrul Marcel Boloș este de acolo!), peste 100 milioane la Craiova (!?!) - adică mai bine de jumătate, ceva la Cluj și firmituri în rest. Iașul, care are contract ferm pentru spitalul mobil dedicat luptei cu pandemia, ce a primit...?”, se întreabă, foarte revoltat, Silviu Macovei.

Este deja de notorietate conflictul între Consiliul Județean Iași și guvernul Orban pe tema spitalului modular achiziționat pentru suplimentarea capacității de gestionare a cazurilor de COVID-19 pentru Iași și județele limitrofe. Președintele Consiliului Judeţean Iași, Maricel Popa, a acuzat în nenumărate rânduri că guvernul Orban sabotează eforturile ieșenilor de a achiziționa acest spital modular din fonduri europene. „Eu, ca deputat, m-am săturat de bătaia asta de joc a liberalilor. Nici nu vă pot spune cât de împăcat voi fi când va trebui să votez moțiunea de cenzură contra guvernului Lucovid Orban!”, a precizat Silviu Macovei. Ioana MUNTEANU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Vin ploile!

11:53

Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
„Studenții” de la „U” Cluj intră azi în examen, în dealul Copoului!
28/09/2024 01:01

* Poli Iasi si „U” Cluj se intalnesc, in această după-amiază, de la ora 16,45, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, intr-un meci din cadrul etapei a 11-a a SuperLigii la fotbal Universi ...

În arestul preventiv, după ce a smuls două lănţişoare din aur
27/09/2024 08:45

Marian C. stă deja de două luni in arestul preventiv şi va rămane după gratii cel puţin pană la terminarea procesului in care este judecat pentru talhărie. Tanărul a operat pe timp de zi, fără nicio ...

O sută de specialiști în neuroștiințe și-au dat întâlnire la Iași
27/09/2024 08:30

Personalităţi din domeniul neuroştiinţelor se intalnesc la Iaşi, in perioada 9-12 octombrie, cand este organizată a VI-a ediţie a Congresului Naţional de Neuroştiinţe Moderne din Romania. 100 de speak ...

Un tâlhar scandalagiu se plânge că are rău de înălţime
27/09/2024 08:15

 * condamnat cu suspendare, el trebuie să presteze muncă neremunerată in folosul comunităţii * nu vrea şi a invocat faptul că ar fi inapt pentru efort * magistraţii nu l-au crezut Vasile N. din Mi ...

Un fost pacient de la Grajduri a răpit un copil şi l-a violat pe malul Bahluiului
27/09/2024 08:10

* victima are doar şapte ani, n-a putut da prea multe amănunte * infractorul a fost identificat după imaginile camerelor de supraveghere a Biroului Management Trafic Recidivist, Petru L. a stat caţiva ani ...

Tentativă de jaf la o bancă din Iași
27/09/2024 08:08

În seara de 26.09.2024, in jurul orei 18.05, politistii din Iasi au fost sesizati prin apel 112 de către sediul central al unei unităti bancare, despre faptul că, la ora 17:20, intr-o sucursală din mu ...

Crește infracţionalitatea la graniţa de Est!
27/09/2024 08:03

* poliţiştii de frontieră din Iasi au intocmit, de la inceputul anului, 48 de dosare penale, dublu faţă de anul trecut, pentru infracţiuni de trecere ilegală a frontierei de stat şi un dosar penal pentr ...

Hoții de lemne prind curaj. Justiția n-are chef de ei!
26/09/2024 23:08

* chiar dacă sunt prinşi in flagrant, hotii nu riscă mare lucru * din cele 38 dosare aflate in acest an pe rolul instanţelor din judeţ, in unul singur s-au pronunţat condamnări, şi acestea cu suspendare ...

„La o bere cu un cercetător”. UAIC își mută laboratoarele la Palas
26/09/2024 20:07

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) ii invită pe ieseni să exploreze fascinanta lume a ştiinţei la cea de-a 12-a ediţie a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor”. E ...

Start cazărilor în campusul „Tudor Vladimirescu”
26/09/2024 20:00

* pentru o cameră de cămin in campusul „Tudor Vladimirescu” preturile pleacă de la 270 de lei, in camerele de patru persoane, cu baie pe hol, si ajung la 550 de lei de persoană pentru camere de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei