„Acum nu poţi râde fără motiv şi nici nu te poţi înveseli dacă acasă nu ai ce mânca”

* interviu cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Corneliu Bichineţ

Este binecunoscut vasluienilor din mai multe perspective – cea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, om politic, profesor şi scriitor. Am lăsat la urmă calitatea de prieten pe care i-au apreciat-o toţi ce i-au trecut pragul şi cărora le-a acordat mereu sprijin necondiţionat. Am stat de vorbă cu omul Corneliu Bichineţ, cu care am abordat şi probleme administrative, dar şi lucruri din viaţa de zi cu zi.

„Acum e greu, e o etapă de regăsiri, dar eu cred în destinul României”

– Cum aţi creiona portretul vasluianului?
– În această perioadă, când viaţa nu e deloc simplă, vasluienii sunt tot mai îngrijoraţi. Şi mai încrâncenaţi. Sărăcia, lipsa locurilor de muncă, incertitudinea, toate le creează o stare de disconfort şi confuzie şi omul se schimbă. Dar, dominanta lui este alta. Optimismul şi răbdarea, acestea îl caracterizează.
- Nu aţi spus nimic de umor, iar vasluienii erau renumiţi pentru aşa ceva, fiind doar urmaşii lui Constantin Tănase.
- E o perioadă mai dură, dar oamenii învaţă mereu să zâmbească. Acum nu poţi râde fără motiv şi nici nu te poţi înveseli dacă acasă nu ai ce mânca.
- Nu mai pot face nici haz de necaz?
- Nici gând. Nu şi-au pierdut umorul, dar sunt mai reţinuţi.
- Şi atunci la cine mai găsim umor?
- Dacă vrei să îl cauţi, îl găseşti oriunde. Şi la copii, în şcoală, şi la adolescenţi, atunci când nu sunt vulgari şi mai rar la maturi, care sunt prea preocupaţi de problemele cotidiene.
- V-aţi născut la Vladia, o aşezare rurală. Ştiu că aveţi o legătură specială cu satul românesc.
- Aşa este. Merg destul de des la mine acasă, la părinţi. Discut probleme personale, comentez şi întâmplări de prin sat. Ar trebui să ţinem mult mai mult legătura cu locurile în care avem rădăcinile. Să ne facem timp să ne vedem părinţii, rudele, prietenii fiindcă fac parte din fiinţa noastră.
- Sunt importante aceste legături?
- Esenţiale. Mă gândesc la cei care au plecat în străinătate şi au pierdut de mult orice contact cu locurile natale. Trebuie să le fie tare greu. În mediul rural sunt zeci de case cu lacăt la porţi. Părinţii au plecat la cele veşnice,iar copii nu au mai venit decât să îi conducă pe ultimul drum. Apoi s-au rătăcit prin lume. E foarte adevărat, cum adevărat e că lucrurile în timp se vor aşeza. Eu cred în rostul, în destinul şi în şansa României. Nu ştiu când se va întâmpla asta, dar cred. Sunt perioade istorice care presupun rupturi. S-ar părea că acesta perioadă este de acest tip.
- Ne vom mai regăsi?
- Ne vom regăsi dacă nu ne pierdem
- Ce ar trebui să facem?
- Avem nevoie să ne aplecăm mai mult spre natură, muncă, spre frumos şi spre raporturile fireşti între oameni. Este important să îl înţelegi mai bine pe cel de lângă tine.
- Iubiţi pământul, sunteţi un podgorean cunoscut. Mulţi îi cam critică pe vasluieni că beau. Aşa o fi?
- Mulţi oameni încearcă să găsească în vin alinare şi poate e adevărul lor. Numai că adevărul este complex şi nuanţat şi doar o parte din el poate fi surprins şi printr-o cantitate firească de vin. Dacă îl cauţi doar în vin, atunci ajungi la prăpastie. Sunt oameni care s-au scufundat în băutură şi sunt pierduţi. Totuşi, nu putem zugrăvi un tablou apocaliptic. Sunt realităţi, dar nu asta caracterizează ţăranul vasluian.
- Mai aveţi vinuri în cramă?
- Da. Cel mai vechi de 7 sau 8 ani. În butoaie de stejar şi frasin.

„În esenţă rămân un boem”

- Sunteţi un om de litere cunoscut. Ce aţi mai scris în ultima vreme?
- Nu prea am mai scris. Nu am avut timp. Scriitura presupune o anumită stare. Să ai timp, predispoziţie, o inspiraţie. Or, eu nu le-am găsit într-atât de mult ca să mă pot apleca asupra foii de hârtie.
-- Şi unde aţi putea găsi această stare?
-- Nu am un loc de suflet. Mă simt bine oriunde în ţara mea. Îmi place să visez, dar cine poate trăi din vise? Am devenit destul de realist. Mi-ar place să mă duc să ascult cum creşte iarba.
- Eraţi un boem şi un visător. Cum de v-aţi schimbat?
- M-am schimbat, simt şi eu că m-am schimbat. Dar dacă te întâlneşti cu zilnic cu 20 sau 30 de oameni necăjiţi, cu diverse probleme, vrei, nu vrei, îţi transferă o anumită stare. În esenţă rămân un boem, dar acum e mai greu să scot partea asta la iveală.
- Şi totuşi oamenii cred în scriitură, o apreciază.
- Da, scriu. Scot reviste, merg la cenacluri. Oamenii trebuie să creadă că prin ceea ce scriu ei pot înfrumuseţa lumea asta.
- Am ajuns într-un domeniu care vă place mult – cultura. Trăim o perioadă dificilă pentru acest domeniu.
- Aşa este, dar oamenii merg la teatru, la prezentări de carte, sunt lucruri fireşti. Sunt evenimente şi în căminele culturale, dar şi în şcoli, grădiniţe, biserici.

„Nu pot să spun că sunt extaziat de regionalizare”

- Aş schimba registrul şi aş aduce în atenţie un subiect mult discutat. Regionalizarea. Credeţi că unind patru sau şase judeţe sărace poţi obţine o regiune bogată?
- Discuţiile privind regionalizarea nu sunt noi. De câţiva ani se încearcă o modalitate de regionalizare. Eu am fost totdeauna de părere că judeţele, aşa cum au fost ele constituite, au dat rezultate. Văd, mai nou, că regionalizarea prinde contur şi sunt mai multe proiecte. Şi probabil că până la urmă planul va fi pus în aplicare. În toamnă vor fi mai multe regiuni. Opt, nou, nu se ştie. Dacă motivul este atragerea mai multor fonduri europene ar fi o justificare. În rest, nu. Nu cred ca trebuie însă să ne sperie. Nici eu nu am o opinie concretă. Poate lucrând în administraţie sunt mai conservator, dar nu pot acum să spun că sunt extaziat de regionalizare.
– Dacă ar fi să facem o comparaţie, cu cine ar trebui să semene viitorul şef al regiunii? Cu Ştefan cel Mare, Dimitrie Cantemir sau Cuza?
- Cred că ar trebui să aibă trăsături de la toţi, deoarece trăim alte vremuri. Oricum, viitorul guvernator trebuie să provină din administraţie, să fi condus vreodată o primărie mare, un judeţ. Este important să ştie despre ce este vorba, să aibă o echipă de oameni buni din fiecare judeţ, cu care să ştie să acceseze fonduri europene.
- Să fie înalt la stat, frumos la chip?
- E destul să fie un om normal sub aspect fizic şi mental
- La final, aş dori să ne spuneţi care este cea mai mare calitate a vasluienilor?
- Răbdarea.

Simona Pop

- Aţi ajutat mulţi copii să meargă la şcoală. Aţi primit şi răsplată?

- Da, meritau. Mai ajut şi acum, dar nu atât de mulţi. Oricum, nu am ţinut niciodată o evidenţă. Cum şi când am putut, am ajutat. Au venit şi mi-au mulţumit. De câte ori şi-au găsit rostul, mi-au dat telefon. Mă bucur pentru fiecare dintre ei. Mi s-a părut firesc ca atunci când pot să fac ceva, să fac. Foarte mult lume ajută oameni şi se implică în anumite cauze, dar îşi păstrează anonimatul.

* Născut pe 28 august 1956, la Vladia (judeţul Vaslui), Corneliu Bichineţ a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. A intrat în politică, a fost senator de Vaslui, apoi preşedinte al Consiliul Judeţean, structură în care activează acum ca vicepreşedinte. Este un pasionat al tradiţiilor şi cochetează cu scrisul, trei volume de proză purtând semnătura sa.

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK