România Mare a prins contur în faţă la UMF Iaşi
Dimensiune font:
România Mare s-a conturat mai bine pe 1 Decembrie, în Piaţa Naţiunilor din faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi. Aproximativ 300 de elevi şi studenţi, dar şi bunici şi nepoţi, s-au aşezat pe conturul hărţii deja existente, creată din pavele, în jurul Monumentului Unirii. „Dorim ca, pe viitor, această acţiune să devină o tradiţie pentru studenţii şi elevii din Iaşi. An de an, tinerii să se adune aici şi să încerce să umple harta”, a spus Silvian Emanuel Man, preşedintele Ligii Studenţilor de la Universitatea „Al.I. Cuza”. Într-un glas, participanţii au intonat imnul României şi au asistat la un moment în care s-a depus o coroană. „Aparent, autorităţile nu prea ştiu unde se pun coroanele de 1 Decembrie. Se duc tot la statuia lui Cuza, din Piaţa Unirii, care este legată de Unirea Principatelor, din ziua de 24 ianuarie. De 1 Decembrie, în mod normal, aici ar trebui să ne adunăm, la Monumentul Unirii din Piaţa Naţiunii, care comemorează, într-adevăr, Marea Unire de la 1918”, a atras atenţia liderul de la „Cuza”. După încheierea momentului organizat de studenţi, în faţă la UMF, elevii au preluat controlul la Palas. Ei au organizat acolo un flashmob şi au creat steagul României din oameni. (Anda Pintilie)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
radu
Dec 02, 2013
felicitari! chiar nu am stiut pana acum ca acolo este harta romaniei mari realizata din pavele. de altfel nici nu este foarte usor de reperat, decat daca ai cum sa privesti zona de la inaltime.
Adauga comentariul tau