Descrie-te în trei cuvinte

artworks-000142744524-38upzq-t500x500

Dimensiune font:

| 20-03-2023 20:01

 

Am participat zilele trecute la o conferinţă pe tema inteligenţei spirituale susţinută de un om pentru care am un mare respect. Invitatul a încercat să afle cât şi ce ştie publicul despre acest subiect (pe care unii poate l-ar duce în ezoteric, dar nu-i deloc aşa), apoi să ne arate cum ştim că avem inteligenţă spirituală şi cum o putem creşte. La început ne-a invitat la un exerciţiu simplu şi ne-a rugat să ne gândim la un om care a avut cel mai mare impact în viaţa noastră, fie părinţii, educatorii, profesorii, colegii de la job sau o persoană oarecare, dar care şi-a lăsat amprenta pe viaţa noastră, apoi ne-a rugat să o descriem în trei cuvinte. Doar atât, în trei cuvinte să spunem esenţialul despre un om care, la un moment dat, a rotit cârma vieţii noastre aşezând-o pe o direcţie la care nu ne-am fi gândit. Ei bine, toţi, dar toţi oamenii din sală au rostit atribute care nu aveau absolut nicio legătură cu mult-apreciatul coeficient de inteligenţă academică, ci doar cu ceea ce au simţit când au trăit, poate şi pentru câteva clipe, lângă mentor. „Avea credinţă”, „era jertfelnică”, „este creativă”, „un om spiritual”, „curajos”, „era blândă”, „avea compasiune”, „este empatic”, atribute care arată exact ce urme lăsăm în vieţile altora. Nimeni nu a spus „era un matematician grozav” sau „este un cercetător”, „este un profesor super tare”, deşi cu siguranţă asta cred şi pe bună dreptate. Cu toţii am căutat în lăcaşurile sufletului şi am scos la iveală amintirile pe care le-au lăsat cu care sau lângă care a trăit, iar exerciţiul ne-a arătat care sunt valorile fundamentale pe care ne structurăm existenţa.

Există un set de credinţe care constituie inteligenţa spirituală şi care ne influenţează fiecare secundă, care valorizează tot ceea ce facem şi de a ne ajuta să integrăm experienţele noastre. La rândul meu, am oferit şi eu păreri despre oamenii care, cumva, mi-au marcat existenţa şi m-am întrebat ce ar răspunde cei din jurul meu la o întrebare similară, al cărui subiect aş fi eu? Recunosc că m-am speriat nu poate pentru că răspunsurile nu mi-ar plăcea, ci la gândul că poate un cuvânt sau vreun gest de-al meu ar fi putut răni. Zgârâiturile sufletului se vindecă greu, iar cicatricile nu trec niciodată. Când vine vorba despre copii, gluma se îngroaşă fiindcă ei vor creşte cu acest răni şi, la maturitate, poate părinţii se vor întreba de ce sunt timizi, de ce relaţionează greu, de ce nu reuşesc să-şi adune în jur o familie, de ce păstrează cu mare greutate un loc de muncă. Răspunsul este în sufletul fiecăruia şi, dacă am fi atenţi la ceea ce rostim şi cum rostim, am putea să le anticipăm. Şi dacă am început cu un exerciţiu, vă invit să încheiem discuţia la fel – ce credeţi că spun oamenii din jur despre voi şi cât de mult vă pasă?

Care ar fi motivele pentru care nu primiţi ceea ce vă doriţi? Răspunsul îl oferă tot inteligenţa spirituală, este mai mult decât un sfat şi vine din simţul vocaţiei, adică din dorinţa de a dărui ceea ce este mai bun în noi cu gândul nu la răsplată (nu că nu ar fi importantă), ci cu inima la ceea ce putem construi cu priceperea noastră. Asta doar dacă vă pasă de voi şi de cei din jur, iar dacă nu, nu vă temeţi – nu se moare din atâta lucru, dar nici fericit nu poţi trăi.

Maura ANGHEL 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Umbrele dorinței. Istoria prostituției
20/04/2024 10:40

  Umbrele dorintei. Istoria prostitutiei De la inceputurile civilizatiei, prostitutia a fost prezentă in toate culturile lumii, fiind adesea numită „cea mai veche profesie”. Istoria sa comp ...

 Homeopatia, controversa mileniului în medicină
18/04/2024 17:50

Homeopatia, una dintre cele mai discutate si, in acelasi timp, controversate ramuri ale medicinei alternative, a inceput să isi facă loc in peisajul terapeutic la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Fondată de ...

Ascensiunea și impactul media tactică
17/04/2024 16:00

   Media tactică a evoluat ca un instrument pentru activism si interventie socială, oferind o platformă alternativă pentru voci marginale si pentru contestarea narativelor dominante. Originea aces ...

Cum au transformat site-urile de dating modul în care găsim dragostea
17/04/2024 13:30

 Într-o eră in care tehnologia influentează fiecare aspect al vietii noastre, site-urile de dating au remodelat profund peisajul romantic contemporan. Aceste platforme, apărute la sfarsitul secolu ...

Ascensiunea și impactul media tactică
17/04/2024 13:02

Media tactică a evoluat ca un instrument pentru activism si interventie socială, oferind o platformă alternativă pentru voci marginale si pentru contestarea narativelor dominante. Originea acestui fenomen s ...

Ascensiunea și declinul tocurilor înalte. O călătorie prin modă și putere
17/04/2024 12:36

Tocurile inalte, aceste simboluri ale elegantei si ale statutului social, isi au originile intr-un context surprinzător, departe de podiumurile de modă si covoarele rosii. Încă de la inceputuri, tocu ...

Misterul Lacului Scheletelor
16/04/2024 14:16

Ascuns in adancul Himalayei indiene, la peste 5000 de metri altitudine, se află Lacul Roopkund, un loc care pare desprins dintr-o poveste intunecată. Cunoscut si sub numele de „Lacul Scheletelor”, ...

Râsul ascuns: o explorare a fenomenului de gâdilat
15/04/2024 11:20

  Gadilatul, o practică comună care induce rasul si poate strange legături intre oameni, este mult mai complex decat pare la prima vedere. Acest gest simplu, care adesea aduce zambete sau hohote de ras ...

Poveștile și istoria banilor
14/04/2024 14:13

Persoanele se ingrijorează in legătură cu ei, caută metode de a obtine cat mai multi si visează cum să-i cheltuie. Dar cat de mult stim cu adevărat despre bani? Scoici cowrie si alte elemente din natur ...

Donner Party. O incursiune tragică în istoria colonizării americane
14/04/2024 13:49

În iarna anului 1846, o caravană de pionieri americani s-a angajat intr-o călătorie care avea să devină una dintre cele mai triste si mai tulburătoare povesti din istoria colonizării Americii de Ve ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei