19.000 de petarde confiscate de Crăciun
Dimensiune font:
În ultimele zile, zile, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase au ieşit la vânătoarea de petarde şi pocnitori. Cu această ocazie au fost confiscate aproximativ 19.000 de articole pirotehnice.
În ajunul Crăciunului, oamenii legii au prins patru indivizi care aveau asupra lor cantitatea de 15.128 articole pirotehnice, care fac parte din clasa II de periculozitate. Şi pe 25 decembrie, patrula de siguranţă publică din cadrul Secţiei 5 Poliţie, în timp ce efectua serviciul în zona Pieţei Nicolina, a zărit un bărbat de 26 ani, care vindea pocnitori. După ce l-au luat la întrebări, poliţiştii au aflat că acesta se numeşte Gabriel D. Şi este din Holboca. În urma controlului bagajelor, asupra tânărului s-au găsit 3.894 materiale pirotehnice, artificii şi petarde de diferite dimensiuni. Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal, materialele pirotehnice fiind confiscate.
Ce spune Legea?
Poliţiştii avertizează că, la fiecare sfârşit de an, Sărbătorile de iarnă reprezintă o oportunitate de a face bani şi de distracţie, atât pentru firme, dar şi pentru populaţie, prin vânzarea de pocnitori, petarde, şi toată gama de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Este bine de ştiut însă că legislaţia s-a schimbat, iar mare parte din ceea ce era permis în anii trecuţi, începând cu 1 decembrie 2006 poate reprezenta fie o infracţiune, fie o faptă pedepsită cu amendă contravenţională. „Noile prevederi legislative sunt dure şi sancţionează aspru pe toţi cei care nu le respectă, cu închisoare sau cu o amendă usturătoare. Permanent, în ultimii ani, ne-am confruntat cu o serie de accidente provocate de folosirea în mod necorespunzător a unor astfel de obiecte de distracţie. Pe de altă parte, folosirea unor astfel de produse ce provoacă zgomot trezea foarte multe nemulţumiri din partea cetăţenilor”, a precizat subinspectorul Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.
Revelion cu steluţe şi lumânări
Astfel, se interzice vânzarea către persoanele fizice a obiectelor artizanale şi de distracţie pe baza de amestecuri pirotehnice din clasele II - IV, T. 1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria „obiecte zburătoare luminoase” şi a pocnitorilor din clasa I. „Practic, persoanele fizice nu mai au dreptul să folosească legal decât steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, inele de foc şi sateliţi. Sunt interzise cu desăvârşire orice obiecte care produc zgomot”, a adăugat reprezentantul IPJ. Mai importantă decât scoaterea în afara legii a petardelor şi pocnitorilor este însa pedeapsa prevăzută pentru încălcarea legislaţiei în vigoare. „Confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu astfel de produse, precum şi a artificiilor din categoria obiecte zburătoare luminoase şi a pocnitorilor din clasa I, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an”, se precizează în actul normativ. In cazul contravenţiilor, amenzile se ridică până la 7.500 lei, iar pentru minorii sub 14 ani vor răspunde părinţii, aceştia urmând a fi sancţionaţi cu amenzi între 100-500 lei. (Dan Constantinescu)
***
„Noile prevederi legislative sunt dure şi sancţionează aspru pe toţi cei care nu le respectă, cu închisoare sau cu o amendă usturătoare” – subinsp. Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau