90 de jandarmi vor fi prezenţi la meciul F.C. Vaslui şi C.F.R. Cluj
Dimensiune font:
* jandarmii vor asigura astăzi, măsurile de ordine, în zona apropiată şi imediată a stadionului „Municipal” din Vaslui, cu ocazia meciului de fotbal dintre echipele F.C. Vaslui şi C.F.R. Cluj * meciul se joacă în cadrul Ligii I
90 de jandarmi vor asigura dispozitivele specifice de ordine publică, începând cu ora 18.00, cooperând cu cadre din Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui şi a Poliţiei Locale. În conformitate cu prevederile Legii nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, partida este caracterizată de organizatori cu grad mediu de risc. Pentru partida de fotbal dintre echipele F.C. Vaslui şi C.F.R. Cluj, 12 suporteri vasluieni au aplicată măsura contravenţională complementară de interzicere a accesului la meciuri de fotbal, perioadele de interzicere fiind cuprinse între şase luni şi un an.
Spectatorii sunt obligaţi să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfăşurare a partidei, în apropierea şi în interiorul bazei sportive, iar la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, spectatorii au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi, după caz, actele de identitate.
În incinta arenei sportive, spectatorii sunt obligaţi să respecte ordinea, siguranţa şi regulile stabilite de organizator. Spectatorului care refuză să se supună controlului corporal sumar şi al bagajelor, efectuat de personalul de ordine şi siguranţă, sau care săvârşeşte, înainte de a intra în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natură penală sau contravenţională în legătură cu competiţia sau jocul sportiv respectiv nu i se permite accesul în arena sportivă.
Pentru prevenirea oricăror incidente, echipaje ale Jandarmeriei vor patrula în oraş, intervenţia acestora putând fi solicitată la numărul de urgenţă 112.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau