„I-am rugat pe cei de la Salubris să-şi asume şi rolul de educare”!
Dimensiune font:
* conducerea Primăriei Iaşi îndeamnă operatorul de salubritate local să devină… regional * SC Salubris este recomandată pentru această nouă postură doar prin faptul că face parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Salubritate
Pe şefii Primăriei Iaşi nu-i interesează ca Salubris să facă profit din activitatea de salubrizare a municipiului şi nici măcar din colectarea selectivă, lăsată demult în sarcina oamenilor străzii, ci din prestarea acestui serviciu la nivel regional. Acest balon de săpun a fost lansat ieri de viceprimarul Marius Dangă, care de la investirea în această funcţie nu prea şi-a înglodat pantofii prin noroaiele cartierelor, nu şi-a coborât privirea asupra ghenelor arhipline şi a gunoaielor care împânzesc perimetre vaste în jurul punctelor gospodăreşti şi nici nu a fost deranjat de mârâiturile haitelor de câini comunitari aciuaţi printre blocurile din cartierele Iaşului. În schimb, ca un teoretician desăvârşit, acesta lansează de mai bine de jumătate de an fumigene cu „soluţii” copiate de prin marile capitale europene. „Am transmis operatorului nostru de salubritate să privească cu îndrăzneală dincolo de graniţele municipiului Iaşi, să nu uite că e operatorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare de Salubritate, să încerce inclusiv în viitorul mediu să privească dincolo de graniţele judeţului. Ne dorim de la Salubris să fie un etalon la nivelul regiunii pentru prestarea acestor servicii. Suntem dispuşi să-i sprijinim în efortul lor de dotare cu echipamente noi, inclusiv să le asigurăm un depozit ecologic etalon la nivelul regiunii. Nu le lipseşte decât îndrăzneala să aducă profit din judeţul Iaşi şi din Moldova”, a declarat viceprimarul Dangă.
Nu contează rentabilitatea, cât renumele regional
Cât priveşte actualul profit înregistrat de societatea de salubritate, se pare însă că nu contează prea mult în noua ecuaţie de regionalizare a activităţii Salubris. „Nu sunt neapărat încântat de profitul pe care îl face pe seama locuitorilor municipiului Iaşi. El nu este extraordinar de mare, ceea ce este bine (!?). Îmi doresc mai degrabă să creştem calitatea serviciilor. Din cele 96 de comune, fără oraşe, avem vreo 20 în care profitul este aproape zero, ceea ce mă face să cred că sunt primării care folosesc contractul cu Salubris doar ca paravan pentru a spune că au salubritatea asigurată. De asemenea, mai sunt 43 de comune care nu au contract cu Salubris. I-am sugerat operatorului să intre în judeţ, să fie mai proactiv şi să facă această activitate rentabilă”, a mai spus Marius Dangă.
Pentru ca tabloul acestor inepţii să fie complet şi pentru a nu scoate în decor de tot adresabilitatea actuală a serviciilor de salubritate, Dangă revine cu picioarele în municipiu şi constată că tot ceea ce-i lipseşte Iaşului pentru a fi mai curat este o campanie de educare a spiritului civic, ce-i drept, destul de atrofiat. „I-am rugat pe cei de la Salubris să-şi asume şi rolul de educare şi în sensul ăsta le-am cerut ca în acest an să iniţieze o campanie de conştientizare pe toate mediile de informare, prin care să sugereze ieşenilor câteva comportamente acceptabile în ceea ce priveşte colectarea selectivă, faţă de animalele fără stăpân sau faţă de curăţenia în oraş. Campania de conştientizare va avea loc anul acesta şi împreună cu directorul Apostol vom monitoriza lunar gradul de expansiune pe piaţă şi vom lua comună cu comună. Eu, personal, voi sta lângă domnia sa ca să începem discuţiile cu primarii”, a promis Dangă.
„Orice societate îşi doreşte mărirea cifrei de afaceri”
Referindu-se la propunerea avansată de reprezentantul Primăriei, directorul general al SC Salubris, Ion Apostol, susţine că atunci când este vorba de viziuni, lucrurile trebuie privite cu realism. „Extinderea ariei de operare şi mărirea cifrei de afaceri sunt elemente pe care ni le propunem în fiecare an. Aici vorbim de un proiect de mare complexitate, care implică investiţii pe măsură. Practic, ar fi nevoie cel puţin de dublarea numărului de utilaje, de crearea de noi filiale, de sedii... Lucrurile sunt oarecum complicate, nu şi imposibil de realizat. Sprijinită de autorităţi, Salubris ar putea deveni un operator regional de salubritate”, a spus acesta.
Ce spun primăriile din Moldova
Noua strategie a conducerii Primăriei Iaşi ar putea totuşi să fie fezabilă în contextul unor reacţii precum cea a edililor de la Piatra Neamţ, acolo unde activităţi specifice de salubrizare în municipiu, gestionarea câinilor fără stăpân şi toaletele ecologice cad în sarcina Salubritas, iar strângerea gunoiului menajer - în grija firmei Brantner. Potrivit autorităţilor locale, apariţia unui operator regional nu reprezintă nici un risc pentru societatea Consiliului Local. „Nu ar fi nici o problemă, pentru că Salubritas are concesionate prin contract activităţi de salubrizare, contract ce a fost prelungit în 2012. În nici un caz nu intenţionăm să procedăm la o altă licitaţie şi nu ne obligă nici legea să o facem”, a precizat viceprimarul Monica Anton. (Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau