Acuzat de lovituri cauzatoare de moarte
Dimensiune font:
* la două săptămâni de la un scandal izbucnit la Glăvăneşti, un bărbat de 53 de ani este cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte * asta pentru că, în urma unui pumn dat fostului concubin al mamei sale, bătrânul a căzut cu capul de o piatră şi mai apoi a murit
Un scandal ce a avut loc luna trecută s-a sfârşit tragic. Incidentul a avut loc pe 22 mai, când victima, un bărbat de 86 de ani s-a întâlnit pe drum cu fiul unei foste concubine, iar acesta i-a reproşat că nu i-a făcut parastas mamei sale, după ce aceasta a murit. Aburii alcoolului au înteţit scandalul, iar bărbatul de 53 de ani s-a năpustit cu pumnii asupra bătrânului. Acesta a căzut cu capul de o piatră, a fost internat la spital, dar pe 1 iunie a murit. Agresorul a fost acum adus în faţa procurorilor. „Acesta este cercetat pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte şi riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Cristi Ciocântă. Bărbatul nu a vrut să comenteze în faţa presei, însă de faţă cu oamenii legii a fost mai cooperant. Procurorii vor cere pentru bărbatul de53 de ani arestarea preventivă.
Cristina Maria Cucu
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau