Autobuzele spre Ciurea ar putea fi înlocuite de microbuze
Dimensiune font:
Lucrările pe care firma Transmir Murgeni le execută la podul din zona Ezăreni i-ar putea determina pe operatorii de transport care efectuează curse regulate spre Ciurea să înlocuiască autobuzele proprii cu microbuze. Podul a intrat în reparaţii, traficul fiind deviat pe un podeţ provizoriu, care nu suportă greutatea unor maşini de mare tonaj sau autobuze. Introducerea unor microbuze în locul autobuzelor de pe traseul 41b, spre exemplu, s-ar dovedi una neplăcută pentru ieşenii care vor să ajungă în Ciurea. „Într-adevăr, microbuzele nu ar putea face faţă solicitărilor. Luăm în calcul varianta introducerii microbuzelor, însă avem promisiuni din partea autorităţilor locale că vor consolida acel podeţ provizoriu, astfel încât să putem folosi în continuare autobuzele spre Ciurea”, a spus Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi. La fel ar putea proceda şi firma Unistil, care operează spre Ciurea prin traseele 44 şi 27. (T. Damaschin)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau