Autorităţile din Iaşi se pregătesc pentru sezonul rece
Dimensiune font:
Autorităţile judeţene s-au întâlnit miercuri, 13 noiembrie, pentru a pune la punct pregătirile pentru iarnă. Într-o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţe (CJSU), reprezentanţii instituţiilor de resort au prezentat nivelul pregătirilor. Principala problemă constă în faptul că încă nu au fost semnate contractele pentru realizarea activităţii de deszăpezire pe drumurile naţionale şi judeţene. Ambele contracte au fost adjudecate de asocieri de companii conduse de firma Eky Sam. "Am fost asigurat că, în caz de urgenţă, se va face o procedură prin care deszăpezirea va fi acordată firmelor care s-au ocupat de această activitate anul trecut", a spus prefectul Romeo Olteanu, cel care a prezidat şedinţa CJSU. Potrivit acestuia, semnarea contractelor întârzie în contextul contestaţiilor care au fost înaintate la licitaţiile organizate de direcţiile de drumuri. (A. Andrei)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau