Botoşani: Municipiul Dorohoi, modernizat cu opt milioane de euro
Dimensiune font:
Primăria municipiului Dorohoi va implementa un proiect de proiectul de reabilitare şi modernizare urbană în valoare de peste opt milioane de euro, a anunţat, joi, primarul Dorin Alexandrescu. Acesta a semnat contractul de execuţie a investiţiei, lucrările urmând a fi realizate de o firmă din Botoşani.
'Aşteptat cu deosebit interes, momentul începerii lucrărilor marchează începutul unei noi etape în dezvoltarea socio-economică a municipiului Dorohoi, pe lângă impactul pozitiv asupra infrastructurii locale, va contribui semnificativ asupra dezvoltării economice şi creşterii gradului de absorbţie a forţei de muncă', a afirmat Alexandrescu.
Finanţarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional.
Proiectul are în vedere reabilitarea a 20 kilometri de drumuri de interes local, 22 kilometri de trotuare, cinci kilometri de reţea de canalizare pluvială, un kilometru de reţea de canalizare menajeră, dar şi construcţia parcări în suprafaţă totală de 3.300 mp, amenajarea de spaţii verzi în suprafaţă de 1600 mp, amenajarea a 30 de staţii transport public local, precum şi modernizarea pietonalului Grigore Ghica. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau