Brazii de Crăciun vor fi montaţi în toate marile cartiere ale Iaşului
Dimensiune font:
Odată cu aprinderea iluminatului festiv, pe 6 decembrie, ieşenii se vor putea bucura şi de brazii de Crăciun, ce vor fi împodobiţi până la acea dată în locurile publice din municipiu. În acest an, brazii vor fi amplasaţi în Piaţa Unirii, acolo unde se va organiza şi Parcul Copiilor, în Parcul Mimoza din Păcurari, pe Esplanda Oancea din Tătăraşi, pe Esplanada Voievozilor, din Alexandru cel Bun, şi în zona Nicolina, la Rondul Vechi. „În aceste locaţii vor fi brazi mari, ornaţi de către Primăria Iaşi. Partenerul nostru de la Palas va monta şi el un brad, poate cel mai frumos din oraş, în zona Parcului Palas, motiv pentru care nu vom mai pune brad în piaţa Palatul Culturii, pentru că am cheltui banii degeaba. Totodată, se va orna şi Primăria Municipiului Iaşi, care va fi deschisă în perioada Sărbătorilor de Crăciun pentru colindătorii de la şcoli, de la grădiniţe, de la Palatul Copiilor. Sunt, practic, evenimente pe care le-am făcut şi în anii precedenţi”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Un alt brad imens de Crăciun va fi montat, ca în fiecare an, în Sala Mare a Primăriei Iaşi, iar un altul de dimensiuni mai reduse, în holul de la cabinetul primarului. Acestora li se vor adăuga şi câteva zeci de brăduţi ce vor fi împodobiţi pe holurile Palatului Roznovanu. „Noi am vrea pe data de 6 decembrie să pornim iluminatul festiv şi aceşti brazi să fie împodobiţi până atunci. Oricum, de la zi la zi, în oraş creşte numărul de ornamente pe străzile municipiului Iaşi. Sperăm ca până pe data de 6 decembrie să fim cât mai aproape cu ornarea. Avem o problemă legată de evenimentul electoral, de aceea va trebui ca imediat după ce campania electorală se încheie, partidele politice, care au fost deja notificate, să dea jos toate materialele electorale care sunt puse pe domeniul public”, a mai spus Mihai Chirica. (Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau