Bucătăria românească se îmbină cu cea poloneză şi turcă
Dimensiune font:
* reunirea celor trei culturi face parte din proiectul Leonardo da Vinci Europe, susţinut de Comisia Europeană
Timp de doi ani, elevii şi profesorii Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” vor împărtăşi, secretele unei practici culinare tradiţionale unice alături de partenerii lor de proiect din alte trei şcoli: Kayseri Halide Nusret Zorlutuna Kız Teknik ve Meslek Lisesi – Kayseri din Turcia, Zespół Szkół im.T.Kościuszki w Wysokiej – Łańcut din Polonia şi Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava. Prima întâlnire a avut loc la începutul acestei săptămâni, la Colegiul „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ.
Până la finalizarea proiectului, se va realiza un site ce va conţine însemnările de la seminariile despre mâncare tradiţională, nutriţie şi industrie alimentară, un blog cu reţete ilustrate, o carte de bucate eletronică şi un ziar virtual cu specific culinar. „Nu doar bucuria de a rezona cu tradiţii ce au sfidat tendinţele alimentare moderne, ci şi mândria de a ne purta zestrea culinară mai departe, de a o transforma într-o marcă a identităţii naţionale, se înscriu în dimensiunea aşteptărilor noastre de la acest proiect”, a spus prof. Diana Huţanu de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”.
Ingrid Ciofoaia
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau