Ce pedeapsă merită pedofilii?
Dimensiune font:
O nouă iniţiativă legislativă privind castrarea chimică a acestora stârneşte controverse. Atât oamenii legii, cât şi psihologii se îndoiesc de eficacitatea măsurii. Ieşenii însă vor sânge!
Cazurile şocante de agresiune sexuală a minorilor înregistrate în ultima vreme au băgat în priză autorităţile. Ideea castrării chimice a pedofililor a devenit obiectul unei noi iniţiative legislative. Proiectul prevede posibilitatea ca pedofilii să se supună unui tratament hormonal reversibil, în schimbul reducerii perioadei de detenţie.
În prezent, Codul Penal prevede pentru viol pedepse cuprinse între 5 şi 18 ani de închisoare dacă victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea făptuitorului sau este un membru al familiei, respectiv între 10 şi 25 de ani dacă victima nu a împlinit 15 ani. Incestul e pedepsit cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar corupţia sexuală - de la 6 luni la 5 ani, respectiv 1-7 ani dacă se petrece în cadrul familiei.
Românii vor sânge, procurorii se îndoiesc de eficacitatea tratamentului
Pentru mulţi români, pedeapsa aplicată tuturor violatorilor ar trebui să fie chiar mai aspră. „Nu dorim castrarea lor chimică, ci directă, fără anestezie. Durerea pe care femeile sau copiii abuzaţi o suportă este infinit mai mare decât pedeapsa pe care o cerem”, se arată într-o petiţie online semnată şi de ieşeni.
Nu toţi specialiştii consideră însă iniţiativa castrării chimice o idee bună. „Nu ştiu dacă s-ar justifica acele costuri pe care ar trebui să le suporte statul. În plus, tratamentul fiind reversibil, în ce măsură funcţionează după eliberarea persoanelor respective? De altfel, nu cred că se poate vorbi despre o creştere alarmantă a agresiunilor de natură sexuală. Acestea au loc mai mult în mediul rural, şi în principal pe fondul consumului de alcool”, consideră Irina Perjoiu, prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătorie.
Şi psihologii au îndoieli
Nici psihologii nu sunt siguri de succes. „Nu ştiu dacă este cea mai bună soluţie, deoarece au existat cazuri în care cei castraţi chimic au continuat să abuzeze, deoarece nu au fost trataţi corespunzător psihiatric. De asemenea, măsura nu e în concordanţă cu ultimul Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, care încadrează pedofilia drept boală”, a declarat psihologul Cătălin Luca, specializat în cazuri de abuz contra minorilor.
Acesta recunoaşte că vorbim despre o problemă extrem de sensibilă. „În general, pedofilia creşte furia populaţiei. Pe orice om îl întrebi Ce-ai face dacă ar fi copilul tău abuzat?, primul impuls e să spună Îl omor pe pedofil. Astfel de situaţii trebuie însă tratate cu înţelepciune şi cu un fundament ştiinţific în spate. Este foarte important să existe un grup de lucru şi să se ia o hotărâre în baza legislaţiei în vigoare. În alte ţări, precum Belgia ori Statele Unite, există programe de tratament şi monitorizare a pedofililor, cu interdicţii serioase”, a adăugat Cătălin Luca.
Într-adevăr, utilitatea măsurii e discutabilă, atâta vreme cât pedofilii vor urma tratamentul doar în spatele gratiilor, unde şi tentaţiile sunt puţine. Până la urmă, s-ar putea ca autorităţile să arunce pe fereastră o grămadă de bani, iar copiii noştri să nu fie mai în siguranţă. (Ştefana Czeller)
Semnele comportamentale ale unui copil abuzat sexual:
* schimbări inexplicabile de comportament;
* autoizolare;
* coşmaruri;
* comportamente antisociale;
* teama de anumite locuri, de oameni sau de diferite activităţi;
* rezultate şcolare slabe şi absenteism frecvent;
* ruşinea de propriul corp.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
dina eieii
Nov 18, 2013
sa fie castrati.
dina eieii
Nov 18, 2013
sa fie castrati.
dina eieii
Nov 18, 2013
sa fie castrati.
Adauga comentariul tau