Coadă la analize gratuite
Dimensiune font:
Sute de vasluieni vin la fiecare sfârşit de săptămână la corturile instalate de Primărie ca să-şi verifice tensiunea şi glicemia. Oamenii preferă această variantă pentru că nu mai este nevoie să scoată bani din buzunar şi totodată, evită orele de aşteptare, la uşa medicului de familie. „Şi anul trecut am venit aproape în fiecare săptămână. Nu am acasă aparat de tensiune şi am probleme. Când ai o vârstă, totul contează. La medic îmi este greu să mă duc că de una trebuie să mă programez, să văd dacă au loc pe listă. Aşa, aici, e în aer liber, mai vezi şi lumea, mai faci mişcare şi fetele astea asistente sunt foarte drăguţe cu tine”, ne-a spus vasluianca Tatiana Spiru.
Reprezentanţii Primăriei spun că vor derula acest program pe toată perioada verii.
Acţiunea se desfăşoară în cinci locaţii – în Piaţa Traian, Piaţa Civică, în Cartierul 13 Decembrie, la Centrul de Zi „Sfântul Nicolae” şi un punct mobil care prin rotaţie va merge în suburbii, în acest sfârşit de săptămână fiind la Mora Greci. „În primul weekend, peste 400 de cetăţeni au trecut pe la aceste puncte şi îi aşteptăm şi în weekenduri-le viitoare”, ne-a spus Geanina Tofan, purtător de cuvânt la Primăria Vaslui.
Anul trecut, câteva mii de vasluieni au trecut pe la corturile unde au putut să-şi facă analize.
Simona Pop
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau