* la CJ ar mai fi nevoie de 44 de angajaţi * cu lipsă de personal se confruntă şi primăriile din judeţ, cele mai afectate fiind contabilitatea şi asistenţa socială
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Vasile Mihalachi, a declarat că o deblocare a posturilor din administraţia publică judeţeană şi locală ar fi binevenită, în condiţiile în care majoritatea instituţiilor lucrează la cota de avarie din cauza personalului insuficient. În prezent, CJ Vaslui lucrează cu doar 100 de salariaţi, dintre care 12 pensionari, faţă de cele 144 de posturi pe care le are conform normativelor legale. „În cazul în care Guvernul va da drumul la angajări, va trebui să vină, concomitent, şi cu o rectificare bugetară. Dacă se dă undă verde numai la angajări, dar nu se dă şi plafonul de salarii, suntem nevoiţi să lucrăm în continuare cu aceşti 100 de salariaţi. Eu sper ca în luna iulie să beneficiem de o rectificare bugetară, dar şi de o deblocare a posturilor din administraţia publică judeţeană”, a declarat Vasile Mihalachi.
Vicepreşedintele CJ Vaslui a spus că deficit de personal se înregistrează şi în primăriile din judeţ, mai ales în cazul posturilor unice din consiliile locale, fără de care activitatea nu se poate desfăşura. La nivelul judeţului Vaslui există peste 200 de astfel de posturi vacante în administraţia publică locală, domeniile deficitare fiind contabilitatea şi asistenţa socială. „Majoritatea contabililor de consilii locale s-au pensionat. Totodată, în multe comune nu există asistenţi sociali, care sunt foarte importanţi pentru comunitate. Aşteptăm cu sufletul la gură să primim undă verde pentru angajări, fiindcă avem mare nevoie de oameni pregătiţi”, a afirmat Vasile Mihalachi.
Anca Popescu
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau