Cu un număr record de proiecte, Iașul prinde podiumul finațărilor europene!
Dimensiune font:
* județul Iași a atras, în exercițiul financiar 2021-2027, suma de 1,358 miliarde de euro, ocupând locul al treilea la nivel național, după municipiul București și județul Dolj * totodată, administrațiile ieșene au reușit să obțină finanțare pentru un număr de 247 proiecte, nou record național * din nefericire, două județe din Regiunea de Nord-Est – Botoșani și Neamț, se află coada clasamentului (locurile 40, respective 42), cu doar 171,62 milioane de euro împreună!
Iașul se dezvoltă într-un ritm accelerat, iar mare parte a fondurilor investite pentru bunăstarea ieșenilor provin de la Uniunea Europeană.
Conform datelor furnizate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Iașul a accesat, în exercițiul financiar 2021-2027, până la data de 10 aprilie 2025, suma de 6.749.942.499 lei (echivalentul a 1,358 miliarde euro), prinntr-un număr record de proiecte – 247.
Practic, niciun alt județ, incluzând aici și Capitala, nu a depus și i s-au aprobat finanțări pentru un număr mai mare de proiecte. Următorul pe listă este Doljul, cu 217 proiecte, dar cu o sumă mai mare de bani primită - 7,690 miliarde lei, locul 1 fiind ocupat de municipiul București, cu 22,312 miliarde lei și un număr de 99 proiecte depuse.
Proiectele depuse de administrațiile din județul Iași și finanțate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) sunt cele din Programul Sănătate, Programul Dezvoltare Durabilă, Programul Educație și Ocupare, Programul Incluziune și Demnitate Socială, Programul Regional Nord-Est.
Cele mai mari sume au ajuns la Iași prin Programul Sănătate - 3,374 miliarde lei, la 9 proiecte, dar trebuie precizat faptul că mare parte a banilor reprezintă investiții în infrastructuri spitalicești noi. Este vorba în primul rând de proiectul „Construire Spital Regional de Urgență Iași - faza II”, cu un buget total eligibil de 2,032 miliarde lei, care va asigura „accesul egal la asistență medicală și reziliența sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate”.
Urmează, pe lista finanțărilor, proiectele din Programul Dezvoltare Durabilă – 2,528 miliarde lei, cele din Programul Regional Nord-Est (17 proiecte) – 758,7 milioane lei, proiectele din Programul Educație și Ocupare – 46 milioane lei, și din Programul Incluziune și Demnitate Socială – 42,05 milioane lei.
Ce scop au programele prin care Iașul a atras 1,358 miliarde de euro
Programul Sănătate, primul de acest fel aprobat de Comisia Europeană, se adresează tuturor nivelurilor sistemului de îngrijiri de sănătate pentru a răspunde, în timp adecvat și în condiții de calitate, nevoilor actuale de îmbunătățire a accesului la servicii de diagnostic și tratament, dar și nevoilor de servicii de prevenție primară și secundară. În acest context, principalele măsuri finanțate vizează domeniul oncologic și al transplantului, controlul bolilor transmisibile (inclusiv infecții asociate asistenței medicale), precum și programe de formare a personalului medical (de ex: pentru tratarea pacienților critici, boli rare, oncologie sau transplant).
Programul Dezvoltare Durabilă are măsuri pentru creșterea eficienței energetice și utilizarea surselor de energie regenerabile. Se acordă fonduri europene pentru construirea, reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată care să respecte cerințele actuale de mediu. Se susține modernizarea rețelei naționale de monitorizare a calității apei, inclusiv operaţiuni pentru scăderea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Tototdată, sunt finanțate gestionarea eficientă a deșeurilor, conservarea biodiversității, monitorizarea calității aerului, investigarea siturilor contaminate și managementul riscurilor privind dezastrele naturale.
Programul Educație și Ocupare susține accesul egal la ocupare durabilă de calitate și dezvoltarea unui sistem de educație care să răspundă cerințelor pieței muncii. Sunt finanțate proiecte privind formarea profesională și ocuparea tinerilor, cu accent pe categoriile care aparțin grupurilor vulnerabile. Prioritățile includ îmbunătățirea calității și ofertei de educație și formare profesională, creșterea accesibilității învățământului profesional și tehnic, dezvoltarea învățământului superior și învățarea pe tot parcursul vieții. Este susținut accesul copiilor la educație timpurie, dezvoltăm măsuri pentru a preveni abandonul școlar și pentru a sprijini dobândirea de noi competențe.
Programul Incluziune și Demnitate Socială are ca scop incluziunea socială a grupurilor vulnerabile, prin reducerea decalajului rural-urban în ceea ce privește sărăcia și excluziunea socială. Se finanțează construirea și modernizarea locuințelor sociale și a centrelor de zi, dezvoltarea economiei sociale, creșterea accesului la servicii de calitate și ajutorarea persoanelor defavorizate. Investim în acțiuni sociale inovatoare.
Programele Regionale susțin modernizarea administrației pentru servicii publice competitive și de calitate. Sprijină ONG-urile, partenerii sociali și instituțiile de învățământ.
Alte programe, la care Iașul nu a avut deocamdată proiecte, sunt Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare, Programul Tranziție Justă, Programul Asistență Tehnică.
Toate acestea sunt programe gestionate prin intermediul MIPE, însă mai sunt și alte programe, gestionate de alte instituții: Programul Transport, Planul Strategic Politica Agricolă Comună 2023-2027, Programul pentru Acvacultură și Pescuit.
Județele Moldovei, codașe la finațări europene
Din nefericire, chiar dacă Iașul ocupă locul al treilea la nivel național în privința finanțărilor europene, două județe din Regiunea de Nord-Est încheie plutonul „codaș”. Județele Botoșani și Neamț ocupă locurile 40, respective 42 în top, cu doar 171,62 milioane de euro împreună! Județul Botoșani a primit finațări de 547,25 milioane lei pentru 82 proiecte, iar Neamțul - 305,59 milioane lei, pentru 72 proiecte.
Celelate trei județe din Regiune se situează pe pozițiile 9 – Bacău, cu 3,976 miliarde lei din 130 proiecte, 19 – Vaslui, cu finațări europene în valoare totală de 2,34 miliarde lei din 84 proiecte, și 21 – Suceava, cu 2,092 miliarde lei încasațți din cele 166 proiecte europene depuse.
Daniel BACIU
Clasament complet
1. Municipiul București - 22,312 miliarde lei – 99 proiecte
2. Dolj – 7,690 miliarde lei – 217 proiecte
3. Iaşi – 6,749 miliarde lei – 247 proiecte
4. Cluj – 6,341 miliarde lei – 115 proiecte
5. Prahova – 5,747 miliarde lei – 136 proiecte
6. Constanţa – 5,158 miliarde lei – 86 proiecte
7. Maramureş – 4,744 miliarde lei – 74 proiecte
8. Hunedoara – 4,110 miliarde lei – 213 proiecte
9. Bacău – 3,976 miliarde lei – 130 proiecte
10. Dâmboviţa – 3,857 miliarde lei – 67 proiecte
11. Bihor – 3,827 miliarde lei – 75 proiecte
12. Gorj – 3,447 miliarde lei – 142 proiecte
13. Galaţi – 3,235 miliarde lei – 125 proiecte
14. Timiş – 2,976 miliarde lei – 103 proiecte
15. Bistriţa-Năsăud – 2,89 miliarde lei – 43 proiecte
16. Ilfov – 2,66 miliarde lei – 15 proiecte
17. Braşov – 2,368 miliarde lei – 64 proiecte
18. Buzău – 2,357 miliarde lei – 21 proiecte
19. Vaslui – 2,34 miliarde lei – 84 proiecte
20. Brăila – 2,228 miliarde lei – 29 proiecte
21. Suceava – 2,092 miliarde lei – 166 proiecte
22. Caraş-Severin – 2,078 miliarde lei – 57 proiecte
23. Olt – 2,024 miliarde lei – 76 proiecte
24. Vâlcea – 1,880 miliarde lei – 119 proiecte
25. Mureş – 1,836 miliarde lei – 104 proiecte
26. Sibiu – 1.693 miliarde lei – 60 proiecte
27. Tulcea – 1,658 miliarde lei – 43 proiecte
28. Satu Mare – 1,510 miliarde lei – 33 proiecte
29. Arad – 1,441 miliarde lei – 57 proiecte
30. Argeş – 1,270 miliarde lei – 45 proiecte
31. Alba – 1,263 miliarde lei – 73 proiecte
32. Teleorman – 1,080 miliarde lei – 32 proiecte
33. Mehedinţi – 1,015 miliarde lei – 55 proiecte
34. Sălaj – 1,010 miliarde lei – 24 proiecte
35. Vrancea – 941,12 milioane lei – 43 proiecte.
36. Călăraşi – 742,58 milioane lei – 31 proiecte
37. Harghita – 719.57 milioane lei – 49 proiecte
38. Giurgiu – 669,51 milioane lei – 30 proiecte
39. Ialomiţa – 616,59 milioane lei – 25 proiecte
40. Botoşani – 547,25 milioane – 82 proiecte
41. Covasna – 339,37 milioane lei – 36 proiecte
42. Neamţ – 305,59 milioane lei – 72 proiecte
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Adauga comentariul tau