Explozie la Cleja
Dimensiune font:
* o femeie din Cleja a ajuns la spital cu arsuri pe aproape 60% din suprafaţa corpului în urma unei explozii * bătrâna a vrut să-şi facă un ceai în acestă dimineaţă * deflagraţia s-a produs în momentul în care a aprins chibritul
Femeia de 72 de ani locuieşte singură şi a vrut să-şi pună un ceai la făcut. A intrat în bucătărie şi a scăpărat chibritul. În acel moment, o bubuitură puternică a alarmat vecinii. „A avut noroc că un băiat a sărit poarta şi a luat repede o găleată cu apă şi a aruncat-o peste ea, că era toată cuprinsă de flăcări”, povesteşte Maria Ianău, una dintre vecine.
Deflagraţia, deşi puternică, nu a fost urmată şi de incendiu, spun pompierii care au fost chemaţi să intervină. „Cel mai probabil, cauza deflagraţiei o reprezintă acumulările de gaz provenite de la butelia din bucătăria proprietarei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maior „Constantin Ene” al judeţului Bacău, locotenentul Andrei Grecu.
Medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bacău sunt cei care au preluat-o pe bătrână şi au dus-o de urgenţă la spital. Are arsuri de gradele 1, 2 şi 3 pe mai bine de 50% din suprafaţa corpului. „Pacienta prezenta arsuri la nivelul feţei, ceea ce a dus cu gândul la suspectarea unor arsuri de căi aeriene. Ea fost stabilizată şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, de unde va fi preluată şi transportată pe cale aeriană la Bucureşti”, spune directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, doctorul Adrian Colibaba,.
Medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte prognosticul din cauza vârstei pacientei, dar şi din cauza suprafeţei mari pe care se întind arsurile.
Cristina Maria Cucu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau