Fostul preşedinte al CJ, Cristian Adomniţei,fostul liderul PNL demonstreaza nevinovatia cu un test poligraf

adomnitei_5__1_

Dimensiune font:

| 29-11-2020 11:54

 Fostul preşedinte al CJ, Cristian Adomniţei, a fost condamnat la 3 ani şi 2 luni de închisoare în dosarul „Albumul”. Decizia nu este definitivă,  fostul liderul PNL  demonstreaza nevinovatia 

„Cronica unei morți așteptate: după o lungă și grea suferință, justiția a murit.

5 ani v-am respectat independența. Am refuzat orice interviu. Nu am dat nici o declarație, nu am făcut nici un comentariu, nici public, nici privat. Nu am vrut niciodată să poată fi atinsă libertatea dumneavoastră de conștiință. Să vă simțiți presată, analizată, stresată.  V-am oferit tot respectul pe care îl merită o autoritate, într-un stat de drept. Stat de drept pe care îl respect până la capăt și în fața căruia mă înclin, căci este proiectul meu de viață: un stat în care să fie respectate drepturile și libertățile cetățenilor.

5 ani am respectat tot ceea ce ați dispus. Nu am dat crezare tuturor celor care mi-au spus că, prin tot ceea ceea ce faceți, expuneți prea limpede un punct de vedere, nu am cerut strămutarea cauzei, nu v–am recuzat. Deși a fost evidentă lipsa dumneavoastră de curiozitate cu privire la vinovăția sau nevinovăția mea, încă de când ați respins cererea mea de a fi testat poligraf, deși a fost evidentă toleranța dumneavoastră față de implicarea SRI in dosarul meu, încă de la momentul în care ați precizat că vă veți pronunța odată cu fondul asupra cererii avocaților de a exclude interceptările SRI, fiind evident că, odată cu fondul, nu ați mai fi putut înlătura fizic interceptările de la dosar, așa cum cer Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție, deși ați sfidat orice aparență de respectare a principiului egalității armelor, atunci când ați acceptat doar interceptările SRI trunchiate și scoase din context pe care le folosea DNA, nu și pe cele, tot ale SRI, din care reieșea că denunțătorul lor raporta opozanților mei politici, consultându-i cu privire la demersurile viitoare în ceea ce mă privește, v-am acordat prezumția de nevinovăție. Deși, pentru mine, nu era o datorie de serviciu.

Nu m-am temut niciodată de dumneavoastră. Nu aveam de ce să mă tem. Sunt nevinovat, m-am dus singur la poligraf, în absența oricăror probe de vinovăție, ca să vă aduc o probă de nevinovăție. Am crezut că ați citit ce scrie în cărțile de drept, că poligraful poate da rezultate fals pozitive, nu fals negative și că, în situațiile în care o persoană își susține nevinovăția de la început și trece testul poligraf, organele judiciare trebuie să acorde  poligrafului valoarea unui mijoc de probă. Și că nu vă veți asuma să condamnați un om evident nevinovat.

Într-un stat de drept, hotărârile judecătorești, bune sau proaste, trebuie respectate. Iar eu am să le  respect, indiferent de situație: sunt un om demn, m-am născut liber și voi muri liber, indiferent de lagărele pe care mi le prescrieți. Înțeleg că e mai bună mâncarea deținuților acum, decât era la Sighet.

Într-o justiție care tranziționează de la cea hidos și politic represivă, a fostului regim, către una a statului de drept, într-o justiție în care au început să pășească, elegant, discret, doamne cu pantofi albaștri, mă întreb dacă doar aleatoriul m-a adus în fața unei cizme de cauciuc rusești. Sau a unui bocanc securist.”

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”
19/04/2024 21:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa in judecată de către procurorii DIICOT in dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte m ...

Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei