Hoţ de buzunare, prins după aproape trei luni de poliţişti
Dimensiune font:
Poliţiştii au reţinut un hoţ de buzunare, care opera în mijloacele de transport în comun. Ei au fost sesizaţi iniţial de Simona B. (33 ani, din judeţul Ialomiţa), despre faptul că, pe 3 decembrie, i-au fost furate din geantă un telefon mobil şi suma de 1.000 lei, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun. În urma verificărilor, poliţiştii l-au prins pe Dorin C. (44 ani, din Iaşi). Acesta a fost reţinut 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. „Recomandăm cetăţenilor să acorde atenţie bunurilor de valoare şi sumelor de bani pe care le au asupra lor atunci când se află în zone aglomerate, pentru a evita să devină ţinte ale infractorilor”, a declarat ag. Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. (A. Hurbea)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau