Iaşul se vinde prin cultură şi IT
Dimensiune font:
* standul Iaşului de la Târgul de Turism de la Romexpo costă 15.000 euro * unul din momentele importante care vor fi organizate de CJ Iaşi constă într-un concert al Cvartetului Ad Libitum, din care face parte Alexandru Tomescu * CJ va prezenta oferta turistică a Iaşului în domenii precum cel de business, cultural, religios, academic şi medical
Judeţul Iaşi va avea, în premieră, un stand la cel mai mare târg de turism din ţară, care se va desfăşura în perioada 14 - 17 martie în Capitală. Preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, a anunţat ieri că standul va avea un concept care să îmbine, printre altele, turismul de business, organizare evenimente, religios, academic şi medical. Două domenii reprezentative vor fi cultura şi sectorul IT. Costurile pentru stand ajung la 15.000 euro, în condiţiile în care în cadrul momentelor organizate va fi inclusiv un concert al Cvartetului Ad Libitum, din care fac parte Alexandru Tomescu, Şerban Mereuţă, Bogdan Bişosc şi Filip Papa.
Ce personalităţi vor mai trece pragul standului Iaşului
În acelaşi timp, la stand vor fi susţinute alocuţiuni de către personalităţi locale şi centrale, printre care se numără Ion Caramitru, Ioan Holban, Beatrice Rancea, Emil Brumaru, Dan Lungu, precum şi ministrul Culturii, Daniel Barbu. „Târgul de la Romexpo este cel mai important eveniment de acest fel din industria turismului. Noi vom promova oferta turistică a judeţului nostru. Ţin suspansul asupra conceptului, dar vă spun că este rezultatul unei discuţii foarte intense despre ce reprezintă cel mai bine Iaşul în acest domeniu. Este primul pas pe care noi îl facem pentru a avea o strategie concretă în promovarea judeţului nostru. Acesta nu este singurul târg la care vom participa, vom merge şi la alte târguri din ţară unde vom avea stand individual, precum şi în străinătate unde vom fi prezenţi în standul României", a declarat Adomniţei. Şeful CJ Iaşi a subliniat că standul de la Romexpo al Iaşului este organizat în parteneriat cu Asociaţia Patronală a Turismului Ieşean, cinci agenţii de profil fiind direct implicate. „O muncă intensă timp de o lună se materializează într-o prezenţă a Iaşului la un târg naţional. În sfârşit, după mulţi ani în care am avut un dialog cu o calitate mai puţin bună şi aici mă refer la aducerea la suprafaţă a valorilor pe care le avem. De exemplu, la nivel de mănăstiri ne putem compara cu Suceava şi Neamţ, dar acestea nu sunt încă vizibile şi accesibile. Sunt convins că acest prim pas va fi continuat cu alţi paşi pentru că, în sfârşit, avem în administraţia Iaşului o viziune asupra turismului”, a spus, la rândul lui, Cristian Bărhălescu din cadrul Agenţiei Patronale a Turismului Ieşean. Lipsa de deschidere din trecut a administraţiei judeţene a fost invocată şi de Lucian Grecu, directorul Hotelului Unirea. „Nu am reuşit să ne coordonăm cu CJ”, a explicat Grecu. (Alex Andrei)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
metraj
Mar 14, 2013
da? ce cultura? ca vine andrei serban si le mai da putin aer?de ce nu dati de lucru actorilor, regizorilor si teatrologilor proaspat absolventi?
Adauga comentariul tau