* este vorba despre comunele Udeşti, Dumbrăveni şi Hînţeşti * astfel, zona metropolitană ajunge la 13 membri, cu un total de aproape 200.000 de locuitori
Comitetul Director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană” Suceava se va întruni, mâine, în şedinţă, pentru a analiza solicitarea de intrare în această structură a 3 noi membri. Este vorba despre comunele Udeşti, Dumbrăveni şi Hînţeşti, odată cu aderarea acestora numărul unităţilor administrativ-teritoriale care fac parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ajungând la 13. „Şi-au manifestat intenţia de intra în Zona Metropolitană alte 3 unităţi administrativ-teritoriale, respectiv comunele Udeşti, Dumbrăveni şi Hînţeşti. În aceste condiţii cred că ne-am atins ţinta de 200.000 de lecuitori pe care ne-am propus-o pentru Zona Metropolitană”, a declarat şeful Asociaţiei, primarul Sucevei, Ion Lungu. Edilul şef sucevean şi-a exprimat optimismul că, în cadrul Zonei Metropolitane vor putea fi promovate importante proiecte cu finanţare europeană, aceste structuri bucurându-se de prioritate în exerciţiul bugetar 2014-2020 al Uniunii Europene. „Săptămâna trecută am participat la Iaşi, la un seminar pe teme de regionalizare, în cadrul căruia s-a subliniat că aceste asociaţii de dezvoltare intercomunitară vor avea un rol foarte important, mai ales în exerciţiul bugetar următor al Uniunii Europene, cunoscut sub denumirea de Agenda 2020”, explică Ion Lungu. Tot mâine, membrii Comitetului Director vor lua în discuţie prevederile caietului de sarcini pentru scoaterea la licitaţie a întocmirii studiului de dezvoltare durabilă a Zonei Metropolitane. La finele lunii aprilie, la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană” au aderat comunele, Vereşti, Siminicea şi Stroieşti. Acestea s-au alăturat municipiului Suceava, oraşului Salcea şi comunelor Adîncata, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi şi Bosanci. Organele de conducere ale Asociaţiei sunt Consiliul de Administraţie, Consiliul Director şi Cenzorul. Consiliul de Administraţie are ca membri pe consilierii locali ai localităţilor componente, iar din Consiliul Director fac parte primarii. Preşedintele Asociaţiei este primarul de Suceava, Ion Lungu, în calitatea sa de şef al celei mai mari unităţi teritorial-administrative din componenţă.
Lidia Diaconu
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau