La spitalul din Neamţ, pacienţii nu mai trebuie să cumpere tije şi şuruburi
Dimensiune font:
Din ordinul doctorului Ioan Lazăr, managerul spitalului judeţean, toate materialele folosite la intervenţiile chirurgicale trebuie asigurate de unitatea sanitară. În speţă, ortopezii nu mai au voie să-i pună la plată pe pacienţii ajunşi la spital cu fracturi. „Şi aici mă refer inclusiv la şuruburi şi la tije, piese foarte scumpe, de ordinul milioanelor de lei vechi, care, din câte mi-au spus medicii, nu au mai fost achiziţionate de spital de cel puţin 3 ani”, ne-a declarat dr. Ioan Lazăr, managerul SJU Neamţ. „Nu mi se pare normal ca bolnavul să fie pus la plată, în condiţiile în care a suferit fracturi în mod accidental. Imediat după ce pacientul este internat şi examinat de ortoped, acesta întocmeşte referat prin care ne solicită achiziţionarea materialelor de care are nevoie pentru a duce la bun sfârşit intervenţia chirurgicală. Dacă ortopedul nu face referat ca să putem deconta valoarea facturii, atunci suma îi va fi imputată doctorului. Nu vreau să mai aud că bolnavii îşi cumpără şuruburi sau tije”.
Marţi, secţia ortopedie a spitalului judeţean era „plină ochi”. „Majoritatea pacienţilor sunt victime ale alunecărilor pe gheaţă. De ieri până astăzi s-au internat 8. Am făcut deja referat cu necesarul de materiale pentru toate operaţiile şi le-am programat de pe o zi pe alta, în funcţie de ritmul în care primim materialele solicitate prin comandă”, a spus dr. Remus Caranfil, şeful secţiei de ortopedie.
Emilia Savin
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau