Liniştea datinilor şi obiceiurilor populare, asigurată de peste 400 de jandarmi
Dimensiune font:
Pe toată perioada Sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava va acţiona cu efective sporite, anunţă generalul de brigadă Eugen Şalar, şeful instituţiei. În „obiectiv” vor fi 411 de jandarmi, misiunea principală constând în asigurarea, prin misiuni specifice, a ordinii publice pe întreg teritoriul judeţului cu ocazia desfăşurării în spaţiul public a spectacolelor de datini şi obiceiuri populare, precum şi a altor manifestări tradiţionale care implică aglomerări de persoane. „Inspectoratul va sigura măsuri de ordine conform calendarului întocmit de către primării, Direcţia de Cultură a Judeţului, precum şi de Centrul Cultural Bucovina, pentru desfăşurarea, într-un climat de siguranţă a manifestărilor cultural-artistice din această perioadă şi specifice zonei noastre”, a subliniat generalul de brigadă. Eugen Şalar a evidenţiat că, conducerea acţiunilor va aparţine „comenzii” unităţii, în scopul asigurării unui sistem integrat de informare între toate structurile care funcţionează în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Lidia Diaconu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau