Liviu Dragnea: Regiunile circulare sunt mai functionale decat cele cu forma alungita

default

Dimensiune font:

| 23-05-2013 22:55

Liviu Dragnea: Regiunile circulare sunt mai functionale decat cele cu forma alungita / Vicepremierul a prezentat trei posibile modele de functionare a viitoarelor regiuni


 

 Regiunile care au o forma relativ circulara sunt mai functionale decat regiunile care au o forma alungita, a declarat, joi, la Iasi, vicepremierul Liviu Dragnea, in timpul primei dezbateri organizate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) la nivel local cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare, transmite Agerpres.

Totodata Liviu Dragnea a apreciat ca o alta problema a regiunilor de forma alungita este cea a costurilor de transport si al accesului catre resedinta regionala. In schimb, sustine acesta, intr-o regiune de forma circulara, exista un echilibru intre localitatile din interiorul regiunii.

"Forma regiunilor este foarte simpla, se vede cu ochiul liber. Este clar ca distantele la regiunile cu forma alungita sunt mult mai mari. Ganditi-va cat ar avea de mers un cetatean din sudul regiunii alungite pana in celalalt capat sau pana la sediul regiunii", a spus vicepremierul Liviu Dragnea.

El a apreciat ca o regiune eficienta are nevoie de un teritoriu suficient de mare, de minim patru judete, pentru a avea o varietate cat mai mare de resurse de dezvoltare.

Liviu Dragnea a afirmat, totodata, ca intr-o regiune este nevoie sa existe cel putin un centru universitar regional, un spital regional, un aeroport, una sau mai multe conexiuni cu drumurile nationale importante etc.

"Deci, e nevoie de o dimensiune suficient de mare incat sa inglobeze toate aceste elemente, care sunt de fapt sursele de dezvoltare a acelei regiuni", a mai spus vicepremierul.

In ceea ce priveste fluxurile economice, cele comerciale, mobilitatea demografica, Dragnea considera ca este bine ca acestea sa fie orientate catre interiorul regiunii si nu spre exterior.

"Asta inseamna ca viitoarele regiuni trebuie sa fie realizate in asa fel incat toate fluxurile comerciale, demografice, economice sa fie orientate din exteriorul regiunii catre interiorul regiunii. Altfel inseamna ca resursele ies din regiune, asta inseamna ca dezvoltarea iese din regiune sau mai rau, daca regiunile vor fi decupate, vor fi trasate, netinand cont de acest fluxuri, pe care vi le puteti imagina ca si o retea sanguina, este ca si cum i-ai taia sangele care trebuie sa ajunga sa hraneasca organismul", a spus vicepremierul.

Dragnea a prezentat trei posibile modele de functionare a viitoarelor regiuni


Ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice a mai declarat joi, la Iasi, ca sunt trei posibile modele in ceea ce priveste regiunile si descentralizarea.

Liviu Dragnea a aratat ca unul dintre aceste modele este cel monopolar, "cel impus de jos", in care intr-o regiune exista un singur centru urban foarte dezvoltat. Inconvenientul acestei variante este legat de faptul ca dezvoltarea generata de acest model monopolar nu va ajunge spre zonele de periferice ale regiunii, a precizat vicepremierul.

"Uitati-va, raza de dezvoltare care poate emana de la centrul respectiv este totusi limitata", a spus, in context, Liviu Dragnea.

Cel de-al doilea model prezentat de ministrul Dragnea, cel bipolar, unde sunt poli de dezvoltare in regiune, ar putea duce la o dezvoltare mai mare decat modelul monopolar, dar, ca si in primul caz, ar putea ramane zone periferice care risca sa nu se dezvolte suficient de mult.

Cel de-al treilea model - pentru care vicepremierul si-a aratat sustinerea - este sistemul multipolar, cu centre de dezvoltare in fiecare judet, in cadrul caruia, afirma Liviu Dragnea, "fiecare sa devina centru de dezvoltare prin programele si mecanismele financiare care vor fi puse in practica incepand cu ianuarie anul viitor".

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare ”Teren iaz comunal III Oțeleni” suprafața 861 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în sat Oțeleni, comuna Oțeleni, județul Iași, extravilan, nr. cadastral 60654, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 94/ 02.09.2019 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C7” suprafața 800 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C7, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire - C10” suprafața 13 m.p aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C10, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna Oțeleni, CUI 4541009, adresa: localitatea Oțeleni, Str. Școlii, Nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027, persoană de contact: secretar general, Benchea Robert; 2. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Concesionare grajd ”Clădire – C9” suprafața 37 m.p. aflat în domeniul privat al comunei Oțeleni, situat în incinta Complexului zootehnic din sat Hândrești, comuna Oțeleni, județul Iași, intravilan, nr. cadastral 60302-C9, conform O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare si HCL 102/ 15.12.2020 3. INFORMȚII PRIVIND DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE a)modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: solicitare scrisă adresată U.A.T. Comuna Oțeleni, secretar general, conform art. 312 alin. (8) din conform O.U.G. 57/2019 ; b)denumirea si datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretar general, U.A.T. Comuna Oțeleni email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)costul si conditiile de plata pentru obtinerea documentatiei de atribuire, unde este cazul - Taxă xerox – 0,50 lei/pagină x 6 pagini = 3 lei cu TVA, conf. HCL nr. 105/2020 plătibilă la casieria U.A.T. Comuna Oțeleni, de luni până vineri între orele 08.00-16.00. d)data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.01.2021 ora 16.00 4. INFORMAȚII PRIVIND OFERTELE a)data-limita de depunere a ofertelor: 27.01.2021 ora 09.00; b)adresa la care trebuie depuse ofertele: U.A.T. Comuna Oțeleni, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași, email: primariaoteleni@gmail.com, fax: 0232/718246, tel: 0232/718027; c)numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1(un) singur exemplar. 5. DATA ȘI LOCUL LA CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PUBLICĂ DE DESCHIDERE A OFERTELOR 27.01.2021 ora 10.00 - U.A.T. Comuna Oțeleni, sala de ședințe, localitatea Oțeleni, str. Școlii, nr. 2, comuna Oțeleni, județul Iași; 6. INSTANȚA COMPETENTĂ ÎN SOLUȚIONAREA LITIGIILOR APĂRUTE ȘI TERMENELE PENTRU SESIZAREA INSTANȚEI Tribunalul Iași - Contencios administrativ și fiscal, adresa: Tribunalului Iași,  str. Elena Doamna, nr. 1A, Mun. Iaşi, Judeţul Iaşi, Cod poştal 700398, email tr-iasi-civ2@just.ro - telefon: 0332.403.647. 7. DATA TRANSMITERII ANUNȚULUI DE LICITAȚIE CĂTRE INSTITUȚIILE ABILITATE ÎN VEDEREA PUBLICĂRII 30.12.2020
Tinerii hoți de grăunțe au fost ajunşi din urmă de un bătrânel mai iute
18/01/2021 12:09

 Atunci cand au decis să dea atacul la magazia unui consătean pentru a-i fura grăunţele I.M. (40 de ani) şi partenera lui, G.D. (36 de ani), din Popeşti, n-au luat deloc in calcul varianta că ar put ...

Vânzătoarea de droguri amestecate cu otravă pentru şobolani rămâne după gratii
18/01/2021 11:30

Banda lucra la scară industrială, un dealer reuşind să servească şi peste 100 clienţi intr-o singură zi. Traficanţii livrau marfa in Podu Iloaiei, Barlad şi Iaşi, dozele fiind comercializate cu preţ ...

Un deţinut a cerut contopirea pedepselor şi s-a ales cu doi ani de închisoare în plus
18/01/2021 11:11

Atunci, pe 13 mai 2012, Cristi a fost depistat in trafic conducand maşina in stare de ebrietate şi fără a poseda permis. I s-a deschis dosar penal, dar nu i-a prea păsat şi a continuat să şofeze, iar pe ...

Control la Spitalul Județean Neamț
18/01/2021 10:45

Abia numit, Alexandru Filimon, noul manager al spitalului, va fi nevoit să facă fată unui control detaliat pe tot ceea ce inseamnă gestionarea pandemiei, in special pe serviciile medicale specializate in ac ...

Austriecii nu l-au mai vrut pe un ieșean nici măcar în puşcărie
18/01/2021 10:13

Cătălin D. (43 de ani) este unul dintre hoţii de buzunare care au adus o neplăcută faimă ţarii noastre. În perioada 22 august 2019 - 12 iulie 2020 el a comis 43 de furturi in metroul vienez. E vorb ...

La Iași au născut, anul trecut, 140 de minore!
18/01/2021 10:04

* ponderea rural/urban a suferit o nouă inversiune in ultimii zece ani - in 2020 au fost inregistrate la Iasi 104 fetite-mamă din mediul urban si doar 36 din mediul rural * din cele 140 de minore devenite mam ...

După decesele din Norvegia, experţii în sănătate solicită suspendarea vaccinării cu Pfizer
18/01/2021 09:40

Reprezentantii Pfizer au declarat ca au aflat de situatia din Norvegia si ca, impreuna cu cei de la BioNTech si cu reprezentantii Instutului Norvegian de Sanatate Publica, investigheaza cazurile de decese corel ...

Bucovina, inclusă pe lista detinațiilor turistice pe timp de pandemie. Un ziar celebru a făcut recomandarea
18/01/2021 09:34

Ziarul american New York Times a inclus Bucovina si Maramuresul pe lista destinatiilor de vacantă recomandate in perioada pandemiei. Principalul avantaj al acestor zone din nordul Romaniei este modul de viată ...

Începe marea vaccinare!
18/01/2021 09:00

  Astăzi debutează etapa a II-a a vaccinării impotriva COVID-19 in judetul Iasi. Directia de Sănătate Publică Iasi a stabilit 17 centre de vaccinare (in total sunt 19 puncte de vaccinare), dintre ca ...

Gustul potrivit!
18/01/2021 08:55

Vreau să-ti retin atentia doar cateva clipe cu un lucru pe care il avem cu totii in minte cu precădere cand se apropie ora mesei. Fie că esti intr-o mică pauză sau ai ajuns la aceste randuri zapand printre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei