Locatari în ruinele Primăriei
Dimensiune font:
O familie din Suceava locuieşte într-o casă care este la un pas de prăbuşire * locuinţa se află în centrul oraşului şi culmea, parte din construcţie este monument istoric * ignorată de proprietari, casa a ajuns o ruină * în pereţii bucătăriei au apărut crăpături în care încap pumnii unui boxer
Construită în 1890, casa familiei Hopmaier, de pe strada Armenească nr.13, a ajuns o ruină. Edificiul, sau mai bine spus ce a mai rămas din el, se află pe partea stângă a străzii, pe traseul dintre Autogară spre Turnu Roşu al Bisericii „Sfântul Simion”.
Superstiţioşii ar spune că numărul 13 i-a purtat ghinion bătrânei clădiri. La fel cred şi locatarii casei. Pe unul dintre ziduri a fost atârnată o pancartă pe care scrie, cu litere de o şchioapă, „pericol de prăbuşire”.
Ruina are locatari – o familie, cu patru membri, care locuieşte în partea din spate a edificiului. „În casă locuiesc eu, soţul şi copiii”, ne-a spus Mariana Melenciuc, mama a doi copii.
Clădirea care a ajuns o ruină are doi proprietari. În proporţie de 60% aparţine unor persoane care locuiesc în Buzău şi restul este în proprietatea Primăriei Suceava. Municipalitatea a transformat două încăperi în locuinţă socială, care în timp a ajuns sub orice critică. Acoperişul învelit cu carton este găurit, pereţii din partea străzii, care sunt construiţi din cărămidă nearsă, s-au lăsat, iar structura de rezistenţă este afectată. „Noi am primit camerele în urmă cu 10 ani de la Primărie, pe vremea primarului Marian Ionescu. Până atunci am locuit la socrii mei. Am fost nevoiţi să ne mutăm pentru că stăteam cu toţii în doar două camere. Am acceptat casa. Pe atunci nu era în halul în care este acum”, a mai spus femeia.
Patru vieţi se află în pericol
Sărăcia familiei Melenciuc se vede de la intrare în curtea casei. Asistaţii social au wc-ul afară, fără fosă septică, deşi locuiesc în zona zero a oraşului. Tot în curte, undeva, într-un colţ, este şi grădiniţă de zarzavaturi, câteva vinete, câţiva ardei şi vreo două gogonele atrag privirile. „Am apucat să fac de vreo două ori salată din ce am pus în grădină”, ne-a spus Mariana.
Dimineaţa, în casă, este mai frig decât afară. Se intră direct în bucătărie, unde printr-o fisură imensă, răsărită într-un perete, se vede o rază de soare. Oricât de poetic ar suna, aspectul nu este îmbucurător, pentru că tot prin crăpătura acelui perete intră şi ploaia şi frigul, iar la iarnă, tot pe acolo vor intra fulgii de nea. „Când plouă afară, plouă şi în casă”, s-a grăbit să ne spună mama copiilor.
În amalgamul de probleme, mirosul de igrasie aproape că poate fi ignorat de o persoană sănătoasă, însă nu şi de băiatul cel mare al Marianei, care are 15 ani şi care suferă de astm. Nici mezina familiei nu este sănătoasă. Elevă în clasa întâi, copila este bolnavă. „M-am chinuit cu fata mult tare. Acum este mai bine. Se chinuie să înveţe carte. Instalaţia electrică este veche şi vai de ea. Sunt seri în care ni se ard şi patru becuri. Nu mai avem nici televizor, nici nimic”, a clătinat femeia din cap.
Una peste alta, familia Melenciuc are nevoie de o locuinţă sigură, în care cei doi copii să ducă o viaţă normală. Mariana a tot încercat să intre în audienţă la primarul Ion Lungu ca să-şi spună păsul, dar susţine că încă nu a reuşit. Cu toate acestea, familia care se află într-un real pericol îşi pune speranţa tot în Primăria Suceava. Primarul Ion Lungu ne-a declarat că va încerca să rezolve problema.
Oana ŞLEMCO
„Noi am mai încercat să mai facem câte ceva, dar nu avem bani ca să reparăm aşa cum trebuie” -- Mariana Melenciuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau