Lucrările la noua pistă a aeroportului încep astăzi
Dimensiune font:
* noua pistă de 2.400 m va fi gata în iulie 2015 * lucrările sunt efectuate de constructorul german Max Boegl, care a realizat Arena Naţională, în asociere cu două companii româneşti
Lucrările la noua pistă de 2.400 m de la Aeroportul Internaţional vor debuta astăzi. Prima lopată se va da la opt ani de la iniţierea studiului de fezabilitate, timp în care politicienii şi interesele pecuniare au blocat proiectul. "Inaugurarea lucrărilor este un moment pe care ieşenii îl aşteaptă de 20 de ani de vorbe şi amânari. Vom avea un aeroport de care vom fi mândri. Veţi vedea o mobilizare foarte mare de echipamente, utilaje şi muncitori care vor conduce la construcţia noii piste în mai puţin de doi ani", a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.
Cine execută lucrările
Licitaţia de execuţie a pistei şi a unor lucrări aferente a fost câştigată de asocierea formată din Max Boegl, Vega 93 şi Grupul UTI. În timp ce constructorul german Max Boegl a mai lucrat la aeroporturile din Berlin, Stuttgart, Munchen sau Hamburg, celelalte două companii au o experienţă largă în proiecte de refacere de autostrăzi sau drumuri. "La Iaşi se va construi prima pistă flexibilă (asfaltică, n.r.) din România, cu dotări şi echipamente de ultimă generaţie, fapt care va conta extrem de mult în piaţa marilor jucători formată din companiile aeriene", a spus Marius Bodea, directorul aeroportul, în luna iunie, cu ocazia semnării contractului de lucrări. Valoarea investiţiei se ridică la 31 milioane euro şi este alocată din bugetul judeţului, dar autorităţile judeţene au în plan o posibilă decontare a sumei din bugetul Uniunii Europene în cadrul unui proiect integrat privind dezvoltarea Aeroportului care fi depus în cursul acestui an. (Alex Andrei)
Cele mai ample lucrări din istorie
Aeroportul Iaşi este unul dintre cele mai vechi aeroporturi din ţară. Primele zboruri au avut loc în anul 1905, iar în 1926 a fost inaugurată prima cursă regulată Bucureşti - Galaţi - Iaşi - Chişinău prin care aeroportul a devenit unul comercial. Cursele erau operate cu aeronave De Havilland, bimotoare cu elice şi capacitate maximă de 14 pasageri, potrivit unui studiu de specialitate comandat de actuala conducere a obiectivului. Conform studiului, aeroportul a fost distrus complet în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial, fiind refăcut în anul 1969. Pista betonată de 1.800 m construită atunci este încă folosită de către aeroport, portanţa acesteia permiţând operarea numai cu avioane de capacitate mică. Primele proiecte de modernizare a aeroportului au avut loc în 2001 în 2011, când s-au efectuat lucrări de extindere a terminalului de pasageri. În paralel, au fost executate şi lucrări la pista existentă, fiind înlocuite sute de dale de beton. În prezent, din Iaşi se poate ajunge în destinaţii precum Viena, Antalya, Bucureşti, Londra, Torino şi Bologna. În 2012, au fost înregistraţi aproape 200.000 de pasageri.
*** 31 milioane euro. Aceasta este valoarea lucrărilor pentru construcţia unei noi piste de 2.400 m la aeroportul ieşean
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
stefan
Aug 07, 2013
la cat este iasul de mare era si cazul totusi sa faca aeroportul ca multa lume ar pleca de aici ca sa nu se mai duca in bucuresti, bacau sau cluj. dar daca nu o sa bage companii pre cum blue air sau wizz air si o sa fie taromul nu stiu cata lume o sa pleca. la ce scoruri are taromul nici nu e de mirare ca o sa plece prea multi. si sa speram ca o sa bage mai multe destinatii ca fiecare circula unde are nevoie.
Adauga comentariul tau