O ambulanţă aflată în misiune s-a răsturnat, vineri după-amiază, într-un şanţ de pe marginea unui drum naţional din judeţul Vaslui, după ce şoferul a pierdut controlul volanului, atât echipajul medical, cât şi pacientul pe care îl transporta fiind răniţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit primelor informaţii oferite de poliţişti, accidentul a avut loc în localitatea vasluiană Băcăuani, pe DN 24, după ce şoferul ambulanţei a tras dreapta de volan pentru a evita coliziunea cu un TIR care venea din sens opus.
Autosanitara s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului. "În urma accidentului, atât echipajul medical cât şi pacientul au suferit diverse leziuni, victimele fiind preluate de o altă ambulanţă şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili condiţiile exacte în care a avut loc accidentul, încercându-se inclusiv identificarea şoferului autotrenului implicat în depăşirea neregulamentară", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub. Şoferul ambulanţei are 57 de ani şi transporta un pacient de la spitalul din Huşi la o clinică din municipiul Vaslui.
O ambulanţă s-a răsturnat la Vaslui: pacientul şi echipajul-răniţi
Dimensiune font:
Şoferul ambulanţei are 57 de ani şi transporta un pacient de la spitalul din Huşi la o clinică din municipiul Vaslui.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau