Omorât în bătaie
Dimensiune font:
Prin apel la 112, poliţiştii suceveni au fost sesizaţi că în comuna Șcheia, un bărbat este căzut în drum şi prezintă urme de violenţă în zona feţei. La scurt timp, la faţa locului s-au deplasat poliţişti şi o ambulanţă, cadrele medicale constatând decesul bărbatului. „În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti a fost identificată victima ca fiind Vasile G., de 57 ani, localnic şi un suspect, Neculai D. de 40 ani, consătean, ce a avut un conflict cu victima şi care a fost condus la sediul de poliţie pentru audieri, cercetările fiind preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava” a spus inspectorul principal Ionuţ Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. El a mai precizat că trupul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean, iar în urma efectuării necropsiei, medicul legist a concluzionat provizoriu că „moartea a fost violentă, datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii acute şi contuziei cerebrale difuze produse printr-un traumatism cranio-cerebral cu fracturi cranio-faciale şi de piramidă nazală, ce s-au putut produce prin loviri active cu corpuri sau mijloace contondente”. În urma probatoriului administrat, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Neculai D. sub aspectul comiterii infracţiunii de „omor calificat” şi reţinerea acestuia pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau