Operaţiunea „marea peticeală“ în Moldova
Dimensiune font:
* odată cu încălzirea vremii au început şi plombările de primăvară * drumarii susţin că nu au bani de lucrări ample de asfaltare şi doar vor acoperi craterele apărute după iarnă
Gropile apărute pe străzile din Moldova reprezintă deja un adevărat pericol pentru participanţii la traficul auto. Astfel, în măsură în care condiţiile meteorologice o vor permite, autorităţile spun că vor începe repararea porţiunilor de carosabil deteriorate pe timpul iernii. Partea proastă este că vor continua doar investiţiile începute în anii trecuţi deoarece nu există bani pentru altele noi.
Gropile rămân unde sunt
Deşi vasluienii spun că nu e drum în judeţ pe care să nu existe probleme, autorităţile judeţene ridică din umeri, deoarece nu sunt bani nici anul acesta pentru refacerea infrastructurii. Abia dacă vor putea fi continuate lucrările la investiţiile începute în anii anteriori. „Drumurile sunt problema cea mai acută, dar vom continua doar cu lucrările începute din anii anteriori şi neterminate. Nici pe acelea nu avem suma necesară ca să le terminăm, darămite să mai începem altele noi. Deci categoric, la drumuri nicio investiţie nouă”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean,Vasile Mihalachi. În municipiu, situaţia va sta mai bine dau asigurări autorităţile locale. „În aceste zile facem plombări, iar de luni se va începe efectiv asfaltarea la o serie de străzi”, a spus viceprimarul Daniel Neacşu.
Craterele din drumurile naţionale
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, cere responsabililor de la Drumurile Naţionale să se apuce de asfaltări. „Există câteva zone care sunt un adevărat pericol pentru circulaţie. Spre exemplu DN 2 este afectat de găuri imense, care nici nu ştim de unde şi cum au apărut”, a subliniat prefectul. Şeful Secţiei Suceava a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Andrei Huţanu, precizează că s-a luat legătura cu staţiile de asfalt, reparaţiile urmând a începe atunci când temperaturile vor mai creşte, cel mai probabil, după 10 martie. „Avem contract cu staţiile de asfalt, iar în momentul în care se mai încălzeşte vremea, şi dacă acestea pornesc, vom putea trece la reparaţii”, a spus oficialul CNADNR.
Plombări cu pavele
Primăria Botoşani a demarat o campanie de plombare a găurilor apărute în asfalt după ciclurile de îngheţ-dezgheţ din această iarnă, campanie la care
pentru prima dată în Botoşani s-au folosit pavele. Până la 1 martie au fost plombate cu pavelele strada Primăverii şi Calea Naţională, tronsonul cuprins între intersecţiile cu Nicolae Iorga şi Petru Rareş.
* * *
Lucrări de asfaltare vor începe cât de curând în mai toate localităţile Moldovei, dar problemele gropilor vor fi rezolvate doar parţial din lipsa banilor.
Grupaj coordonat de Lucia Hacman
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau