Parcul Voievozilor, transformat în şantier!
Dimensiune font:
* echipele ApaVital înlocuiesc conductele din azbociment * lucrarea face parte dintr-un proiect mai amplu derulat prin proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Iaşi”
Liniştea ieşenilor din Parcul Voievozilor a fost curmată, în aceste zile, de excavatoarele celor de la ApaVital. Echipele societăţii au demontat pavelele pe o lungime de câteva zeci de metri în vederea înlocuirii conductelor vechi de apă. „Nu spune nimeni să nu le schimbe, dar să lase zona aşa cum au găsi-o”, spune unul dintre pensionarii aflaţi ieri în parc. Altul susţine că, deocamdată, nu sunt motive de îngrijorare. „Am văzut că au astupat pe unde au săpat. Vremea este bună, nu s-a făcut prea multă mizerie”, spune un alt vârstnic.
Toate tranşeele din oraş dispar până în octombrie
Lucrările, programate a se încheia în octombrie, fac parte din proiectul „Modernizarea reţelei de alimentare cu apă în oraşul Iaşi”, al şaselea contract de lucrări inclus în proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Iaşi”, megaproiectul ApaVital însumând peste 590 milioane lei. Contractul presupune înlocuirea conductelor de azbociment pe o lungime de 25,7 km şi extinderea reţelei de alimentare cu apă pe o lungime de 5,9 km, folosind conducte din fontă ductilă. „Un alt obiectiv al contractului va avea în vedere reabilitarea şi execuţia a 757 branşamente, inclusiv montarea contoarelor de apă aferente”, spun şefii ApaVital.
Lista străzilor unde se instalează conducte noi cuprinde peste 60 de artere, printre care Aleea Sadoveanu, B-dul Carol, Petre Andrei, Ştefan cel Mare, Ostei, B-dul Independenţei, Şos. Galăţii, Muşatini, Roman Vodă, Armeană, C. Negri, Muzicescu, 14 Decembrie şi Piaţa Voievozilor.
(Tudor Damaschin)
* * *
27.384.353,46 lei reprezintă valoarea lucrărilor pentru schimbarea tuturor conductelor de azbociment din oraş
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau