Peste 300 de sindicalişti de la Ga Pro Co Chemicals pichetează prefectura
Dimensiune font:
Peste 300 de angajaţi ai societăţii Ga Pro Co Chemicals Săvineşti protestează în faţa prefecturii, într-o acţiune împotriva scumpirii gazului metan, susţinută de Cartel Alfa.
În ciuda ploii puternice, salariaţii societăţii au venit de la ora 9,00 şi sunt decişi să rămână în faţa instituţiei timp de trei ore, urmând să continue protestul şi vineri. Sindicaliştii contestă prevederile Hotărârii de Guvern nr.22, din 22 ianuarie 2013, prin care s-a dispus creşterea preţului la gazul metan cu 165% până în octombrie 2014. Angajaţii Ga Pro Co Chemicals solicită Guvernului îngheţarea preţului la gazul metan pentru măcar un an, întrucât orice creştere de preţ duce la scoaterea de pe piaţă a societăţii, dat fiind faptul că 85% din materia primă este gazul metan.
„Chimia salvează România” şi „Aţi promis locuri de muncă, dar acum rămânem şomeri” au fost principalele scandări ale protestatarilor. Aceştia au fost nemulţumiţi şi de faptul că prefectul George Lazăr a coborât la ei abia după o jumătate de oră de la începerea protestului.
„Ne-aţi lăsat să stăm în ploaie”, l-au apostrofat sindicaliştii pe prefect.
O delegaţie a protestatarilor a fost convocată în biroul prefectului, iar solicitările acestora vor fi trimise la Guvern.
Protestatarii nemţeni au anunţat că un protest amplu, la care vor participa sindicalişti şi de la societăţile similare din Bacău, Târgu Mureş, Turnu Măgurele, Ucea - Braşov şi Făgăraş, va avea loc la Bucureşti, în zilele de 11 şi 12 iunie, la sediul PSD şi la cel al Guvernului.
Emilia Savin
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
f
Jun 06, 2013
poza e veche au si aer conditionat la fiecare geam.. o duc bine bugetarii nostri, sa vedem cat de bine o sa o duca fara industrie
Adauga comentariul tau