Piața imobiliară din Iași, pe un trend ascendent
Dimensiune font:
* cele mai căutate rămân apartamentele cu două sau trei camere, situate în ansambluri rezidențiale noi * cele mai ieftine locuinte sunt studiourile, garsonierele și apartamentele cu o camera, acestea fiind căutate, în special, de studenți și tineri * când vine vorba de locuințele din mediul rural, casele și duplexurile sunt alegerea perfectă pentru familiile numeroase
Iașul este într-o continuă expansiune, atât din punctul de vedere a numărului de locuitori, cât și a locuințelor. Se construiesc case și blocuri peste tot în oraș și județ, lucru care demonstrează că numărul locuitorilor este într-o continuă creștere, iar piața imobiliară încearcă să acopere nevoia cetățenilor de a achiziționa o casă.
Potrivit datelor din Anuarul Statistic al Județului Iași, populația după domiciliu a județului, la 1 iulie 2020, era de 976.586 persoane, dintre care 489.303 bărbați și 487.283 femei. În mediul urban domiciliau 477.328 persoane, iar în mediul rural (comune) 499.258 persoane. În municipiul Iași sunt înregistrați în mod oficial 410.875 de locuitori. La numai un an distanță, Iașul a ajuns cea mai populată regiune din țară după București, cu 1.008.254 de locuitori.
„Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în perioada 2016-2020, se observă că județul Iași este singurul din regiunea de Nord-Est care beneficiază de o creștere a populației rezidente, cu un procent de +0,51% în anul 2020, față de anul 2016. Specialiștii spun că această creștere de datorează migrației interjudețene și mai ales a imigrației din Republica Moldova” - Direcția Județeană de Statistică Iași.
Explozie de solicitări de autorizații de construire
Statisticile arată că anul acesta numărul solicitărilor pentru a construi clădiri rezidențiale a crescut cu peste 25% față de anul 2021. Un alt factor care a contribuit la creșterea autorizațiilor pentru construire de clădiri și blocuri este faptul că multe persoane care lucrau în străinătate s-au întors în țară. Direcția Județeană de Statistică Iași a transmis că în luna februarie 2022, în județul Iași s-au eliberat 215 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 42,4% mai mult comparativ cu luna anterioară și cu 25,7% mai multe față de luna corespunzătoare a anului precedent. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau