Podul peste râul Suceava şi pasarela Iţcani intră în reparaţii
Dimensiune font:
* vor mai fi reabilitate şi zece străzi din municipiu, alături de două poduri din Burdujeni-sat
Primăria municipiului Suceava va semna, luna aceasta, acordul de finanţare a proiectului suplimentar de reabilitare, cu fonduri europene, a 10 străzi din municipiu şi a altor elemente de infrastructură rutieră. Ion Lungu a primit asigurări, în acest sens, cu prilejul unei întrevederi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Planuri de reparaţii
Cu banii disponibilizaţi pe această cale, municipalitatea are în vedere să facă reparaţii capitale la pasajul rutier de peste calea ferată din cartierul Iţcani, dar şi la podul de peste râul Suceava, care asigura legătura dintre acelaşi cartier şi restul oraşului. „Este vizată mai ales pasarela, la care, după cum se ştie, sunt afectate de coroziune gardul de protecţie, elementele de susţinere şi stâlpii de energie electrică”, a declarat primarul.
De modernizări vor avea parte şi două poduri din Burdujeni-sat. În lucrări de reabilitare vor intra 10 artere din Suceava, cea mai importantă fiind Bulevardul George Enescu. Intervenţii urmează a avea loc şi pe străzile Universităţii, Cernăuţi, Grigore Alexandru Ghica, Mărăşti, Mihai Eminescu, Cuza Vodă, Plevnei, dar şi pe Calea Unirii. Valoarea finală a proiectului este 35,67 milioane de lei (circa 8,2 de milioane de euro), din care 34,87 milioane de lei este suma eligibilă. (Lidia Diaconu)
Durata efectivă a lucrărilor este de 19 luni, procedurile privind licitaţia pentru desemnarea constructorului urmând a fi demarate după parafarea acordului de finanţare a proiectului din cadrul POR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau