Reglementări privind donarea de organe
Dimensiune font:
În România există trei sisteme special înfiinţate * cel mai folosit este cel în care medicii cer acordul familiei * al doilea presupune acordul dat în timpul vieţii, iar al treilea este implementat de Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, prin intermediul cardurilor * în Moldova, au avut loc prelevare de organe la Bacău şi Suceava, pe lângă cele de la Iaşi
Potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii, cei care doresc să devină donatori de organe după moarte trebuie să dea o declaraţie autentificată la notar. Proiectul este pus în dezbatere de Ministerul Sănătăţii. Prin acesta se doreşte aprobarea modelelor de formulare pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 95/2006 privind activitatea de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic.
Atât donatorul, cât şi primitorul organului trebuie să semneze un înscris autentic prin care declară că donarea se face în scop umanitar şi nu constituie obiectul unor acte şi fapte juridice în scopul obţinerii unui folos material sau de altă natură. Spitalele folosesc metoda prin care cer acordul familiei pentru acest lucru, iar Casa Naţională de Asigurări vrea să înscrie pe cardul de asigurat dacă un român doreşte să i se preleveze organele după moarte.
Prelevare de organe la Bacău şi Suceava
Astfel de intervenţii au început să se facă şi în spitalele din oraşele mai mici ale Moldovei, cu ajutorul specialiştilor veniţi din marile centre. Anul trecut, la începutul lunii septembrie a avut loc la Bacău prima prelevare de organe. Un bărbat în vârstă de 58 de ani, dintr-o comună din judeţ, ajuns la spital în comă în urma unui accident vascular, a salvat mai multe vieţi. Familia a acceptat donarea şi cu sprijinul cadrelor medicale din Bacău, dar şi al celor de la Iaşi şi Bucureşti i s-au prelevat ficatul, rinichii, corneele şi grefe de piele.
La sfârşitul săptămânii trecute avut loc şi primul transplant de la Suceava. Donatorul este o femeie de 54 de ani, victima unui atac cerebral. Familia şi-a dat acordul pentru prelevare. Două echipe de medici au ajuns la Suceava: una de la Bucureşti şi alta de la Iaşi. „Echipa de la Iaşi a prelevat rinichii. Cei de la Bucureşti au prelevat pancreasul şi ficatul”, a declarat Tiberiu Brădăţan, directorul medical al Spitalului Judeţean. Cu alte cuvinte, trei vieţi salvate.
Religia, o piedică în calea donării
Nu toţi moldovenii sunt dispuşi să-şi doneze organele. Ei cred că aceste practici contravin credinţei ortodoxe şi ar vrea să discute cu preoţii ca să le dea dezlegare. „Nu ştiu dacă e bine, dacă ne permite credinţa. La Judecata de Apoi trebuie să te prezinţi întreg. Nu am discutat cu părintele duhovnic despre aceste aspecte, dar cred că el e cel care trebuie să ne dea dezlegare”, a spus Mariana Tudor, o vasluiancă de 60 de ani. Sunt însă şi tineri deschişi, care ar face oricând asftel de gesturi. „Sunt de acord. Odată ce eşti pe ducă, nu-ţi mai trebuie niciun organ. Poate aşa spiritul meu va mai supravieţui în alte corpuri. Aşa îmi place să cred”, a spus Mădălina Creţu, 45 de ani din Neamţ.
Grupaj realizat de Lucia HACMAN
Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, în scop terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viaţă, având capacitate de exerciţiu deplină, după obţinerea consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora. Se interzice prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la persoane fără discernământ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau