Reţinut pentru infracţiuni repetate în trafic
Dimensiune font:
Un dorohoian este cercetat în stare de reţinere, pentru abateri repetate la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Poliţiştii au dispus, reţinerea pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Botoşani faţă de Cătălin G., de 37 de ani, din municipiul Dorohoi. „În sarcina acestuia s-a reţinut săvârşirea mai multor infracțiuni la regimul rutier. Astfel, în perioada octombrie – noiembrie, a fost depistat, în mai multe rânduri, pe raza municipiului Dorohoi şi respectiv în comuna Broscăuţi, în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism înmatriculat în Italia, deşi nu poseda permis de conducere sau se afla sub influenţa alcoolului, îmbibaţie de 1,45 g/l alcool pur în sânge”, a precizat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani. Marţi, suspectul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi cu propunere de arestare preventivă.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau