Şedinţă cu uşile închise la Compania de Transport Public
Dimensiune font:
Toţi cei cinci membri ai Consiliului de Administraţia au semnat contractele de mandat. Cât priveşte viitorul şef al companiei, acesta va fi desemnat prin concurs şi nu numit
Înfiinţată oficial la sfârşitul lunii iunie, Compania de Transport Public (CTP) Iaşi traversează ultimele etape înainte de intrarea în drepturi. Zilele trecute, a avut loc o întâlnire reunită a Consiliului de Administraţie şi Adunării Generale a Acţionarilor, întinsă pe durata mai multor ore, în cadrul căreia au fost semnate contractele de mandat ale celor cinci membri CA: Cosmin Coman, Radu Gaiginschi, Daniel Minciună, Constantin Sălceanu şi Dumitru Tomorug. „Cu alte cuvinte, Consiliul de Administraţie îşi intră de acum în drepturi. Urmează ca membrii CA să stabilească modul prin care va fi selectată conducerea societăţii. În mod sigur va fi vorba de un concurs, însă procedura de selecţie - probă scrisă sau interviu - le va stabili Consiliul de Administraţie”, spune viceprimarul Marius Dangă.
Toţi angajaţii RATP îşi păstrează locurile de muncă
La întâlnire au fost prezenţi şi reprezentanţii salariaţilor RATP. Potrivit liderului de sindicat Vasile Sandu, a fost discutată şi problema locurilor de muncă, după ce au apărut zvonuri potrivit cărora angajaţilor actualei regii li se va cere demisia în bloc, pentru a putea fi încadraţi la noua societate, aceştia urmând astfel a pierde o parte din drepturile de care beneficiază în prezent. „Ni s-au dat asigurări că nimeni nu-şi pierde locul de muncă, toţi angajaţii RATP, evident, cei care vor consimţi acest lucru, urmând a fi preluaţi în structura CTP” , spune acesta.
Detaşare colectivă
Într-o primă fază, se va merge pe varianta detaşării angajaţilor RATP la CTP, ulterior urmând a se realiza şi încadrarea efectivă la noua societate de transport. „Liderii de sindicat au fost rugaţi să transmită angajaţilor aceste informaţii. Angajaţii RATP trebuie să ştie că nu vor fi aduse alte persoane pentru a face transport public”, mai precizează viceprimarul Dangă.
„Să nu ne grăbim”
Cât priveşte data de la care ar urma să funcţioneze efectiv noua societate, ar fi vorba de 1 ianuarie, dată totuşi neconfirmată de cei prezenţi la şedinţă. „Nu aş vrea să avansez vreo dată. Important este să nu ne grăbim, să parcurgem toţi paşii şi să luăm cele mai bune decizii”, afirmă edilul.
RATP rămâne cu o mână de oameni
CTP va prelua de la RATP toate atribuţiile, nu doar activitatea de transport public. Iniţial, se spunea că RATP va rămâne cu activitatea de întreţinerea şi repararea autovehiculelor, testări şi analize tehnice, şcoli de conducere, însă în actul constitutiv al CTP acestea apar ca atribute ale noii societăţi. „Regia va rămâne doar cu activităţi de reparaţii, întreţinere, mentenanţă, la care se adaugă gestiunea creanţelor”, se arată într-un document al Consiliul Local. Cu alte cuvinte, dintr-un total de aproape 1.400 de angajaţi, la RATP ar rămâne cu 15-20 de salariaţi, care vor avea misiunea de a recupera creanţele regiei şi de a achita din datoriile către bugetul de stat şi terţi, care trec de 158 milioane lei. (Tudor Damaschin)
Directorul RATP, decis să se înscrie la concursul pentru şefia CTP
Întrebat dacă va participa la concursul care va fi organizat în vederea desemnării conducerii CTP, actualul director al RATP susţine că îşi va depune dosarul. „Da, mă gândesc să particip. Nu este o decizia finală, aştept să văd care vor fi criteriile de selecţie”, a afirmat Maricel Ghercă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau