Sinestezia. 5 zile dedicate artelor la Iași
Dimensiune font:
În perioada 26-30 noiembrie, la Iași are loc prima ediție a evenimentului Sinestezia. Timp de 5 zile, publicul se va întâlni cu artiști ieșeni și din țară și va explora arta în diverse forme neconvenționale, atât fizic, cât și online prin transmisiuni live gratuite.
Începând de vineri, 26 noiembrie, și până marți, 30 noiembrie, în intervalul orar 12:00-17:00, în Pasajul Piața Unirii Iași se va putea experimenta liber Fluid Memory, o instalație video interactivă marca Andrei Cozlac, realizată în colaborare cu artistul Silviu Apostol, iar interpretarea voce actor aparține Alexandrei Diaconița.
Lucrarea este adaptată contextului pandemic, lichidul dezinfectant fiind parte integrantă. Prin atingerea acestuia, publicul se va conecta la ideea din spatele instalației, și anume păstrarea spiritului intact atunci când suntem privați de dinamica socială.
Sâmbătă, 27 noiembrie, începând cu ora 13:00, au loc workshop-uri de coregrafie și dans contemporan - Finding Freedom - la Casa de Cultură a Studenților (Sala Azur). O invitație adresată publicului de a intra în lumea dansului contemporan și a mișcărilor armonioase și libere, workshop-urile sunt susținute de Momo Peter Sanno, coregraf și dansator cu peste 15 ani de experiență internațională și peste 2.000 de spectacole la activ.
Duminică, 28 noiembrie, de la ora 19:00, la Palatul Culturii se va desfășura performance-ul Heart Cave. Semnat de solista A-C Leonte, împreună cu saxofonistul Alex Arcuș, Heart Cave este un spectacol multimedia unic în România. Muzica live creată de cei doi performeri, cu sunete organice, vocale, va fi însoțită de light design și video-mapping special concepute pentru a pune în valoare actul artistic, dar și arhitectura Palatului Culturii. Publicul se va îmbarca într-o călătorie muzical-spirituală potențată de video proiecții și video-mapping realizate de artistul vizual Andrei Cozlac.
Luni, 29 noiembrie 2021, la Arte Cafe se vor explora noi teritorii muzicale în cadrul atelierului de sintetizatoare modulare Spacenoodling.
Participanții vor afla ce face acest instrument electronic împreună cu butoanele, mufele, întrerupătoarele, luminile și cablurile sale. Artistul Spacenoodles (aliasul lui Marius Ursache) va exemplifica puterea creatoare a sintetizatoarelor prin live acts și discuții interactive aplicate.
În ultima zi din seria Sinestezia (marți, 30 noiembrie, cu începere de la ora 19:00), la Casa Muzeelor are loc un performance în premieră care îmbină poezia, muzica și artele vizuale. Un produs cultural comun, la care contribuie nu mai puțin de 5 artiști, Noi ne-am iubit în pandemie are punctul de plecare volumul de poezie omonim, semnat de Iustinian Turcu, și propune o călătorie la limita dintre uman și abstract, o coborâre către sine și o urcare către improvizația coordonată.
Elementele de poezie, acting și mișcare sunt asigurate de actorii Ali Deac și Iustinian Turcu (Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu), universul sonor va fi creat de Sebastian Vîrtosu (violoncel) și Eduard Draude (creație muzicală electronic), iar tabloul va fi completat vizual de proiecții video armonizate de artistul Andrei Cozlac.
Participarea la evenimente este gratuită și în baza înscrierilor prealabile, locurile fiind limitate. Accesul va fi permis doar celor care prezintă certificatul verde.
Evenimentele vor fi transmise gratuit și online, pe pagina de Facebook Sinestezia, precum și pe paginile partenerilor.
Sinestezia este un proiect inițiat și organizat de Asociația Industrii Creative, sprijinit de Showberry și cofinanțat de Primăria Municipiului Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau