* vina aparţine şoferiţei care a intrat într-o intersecţie fără să se asigure * ea este în stare gravă la spital
În apropierea municipiului Fălticeni sâmbătă, dimineaţă, o botoşăneancă aflată la volanul unei maşini în care mai erau două femei, a fost grav rănită, după ce a intrat într-o intersecţie fără să se asigure. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean este vorba despre Maria I., de 44 ani, din municipiul Botoşani, care, în timp ce conducea autoturismul pe strada Plutonier Ghiniță din municipiul Fălticeni, la intersecţia cu drumul naţional DN 2E şi drumul judeţean DJ 209 H, a pătruns în intersecţie, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de Emil P. de 29 ani, din municipiul Suceava care se deplasa regulamentar pe DN 2 E. Potrivit poliţiştilor, după impact autoturismul condus de femeie a fost aruncat în afara părţii carosabile, în partea stângă, în şanţ şi a distrus 5 m. de gard ce îngrădeşte proprietatea unui cetăţean. Conducătoarea auto a fost rănită grav, dar pasagerele, Cătălina I., de 48 ani şi Ioana I., de 23 ani, ambele din municipiul Suceava au scăpat cu răni mai uşoare. Şoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii spun că şoferiţa nu a fost testată cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate, însă i s-au recoltat probe biologice de sânge la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau