Soluții pentru simplificarea înscrierii în clasa pregătitoare
Dimensiune font:
Ministerul Educației intenționează să facă, împreună cu inspectoratele școlare, “un recensământ cât mai aproape de realitate”, sperând că astfel să simplifice procedurile de înscriere în clasa pregătitoare. Conform autorităților din Educație, părinții vor avea din start două opțiuni, iar locul corespunzător circumscripției va fi rezervat în situația în care părinții pierd locul la o altă școală.
Ministerul a dat asigurări că va clarifica și situația copiilor care nu au fost dați de părinți în clasa pregătitoare și i-au menținut în grupa mare. Autoritățile vor trebui să găsească o soluție prin care copiii din grupa mare să treacă acum direct în clasa întâi.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean spun că în județul Bacău s-a făcut deja recensământul școlar. În clasa pregătitoare au rămas înscriși 3.789 de copii, anul viitor estimându-se că numărul acestora va crește cu circa 1.000. “Așteptăm normele de aplicare, până atunci nu putem face nimic. Dacă luăm în calcul numărul copiilor din grupa mare, se poate estima că în clasa pregătitoare vor fi până în 5.000 de copii.
Depinde acum de părinți dacă decid să-și dea copiii în clasa pregătitoare. Pot fi înscriși doar cei care au 6 ani împliniți la 31 august, dar se acceptă și cei care fac 6 ani până la 31 decembrie, însă numai cu aviz de la psiholog. Cei care intră în clasa I trebuie să aibă 7 ani împliniți până la 31 august”, ne-a declarat Camelia Stamate, inspector școlar general adjunct.
Sursa: ziaruldebacau.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau