Sucevenii rămân fără apă caldă
Dimensiune font:
* sistarea programului este motivată de reparaţiile anuale * lista intervenţiilor este una lungă şi realizarea acestora depinde şi de modul în care consumatorii casnici înţeleg să-şi plătească facturile restante
În luna august, locuitorii municipiului Suceava nu vor avea apă caldă la robinete. Anunţul este făcut de Ovidiu Dumitrescu, directorul general al Termica, care precizează că în condiţiile în care Consiliul Local o va aproba, sistarea furnizării agentului termic pentru prepararea apei calde va surveni pe 5 august. Perioada de reparaţii, care va dura, până pe 31 august, va include intervenţii de reparaţii la sursă, cât şi pe magistralele de transport, reţele de distribuire şi în punctele termice. „Oprirea instalaţiilor de termoficare pentru realizarea programului nostru, o conturăm şi o propunem pentru intervalul 5-30 august, însă, sigur, aceasta este aprobată de Consiliul Local”, arată Dumitrescu. Reparaţiile se vor face la instalaţiile aferente CT2 pe gaze naturale, respectiv cazanelor de apă fierbinte (CAF), acestea din urmă fiind date în folosinţă în anii 1962-1965.
Lidia Diaconu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau